Capitolul 6 — Credința și acceptarea

Pe măsură ce conștiința ți-a fost înviorată prin lucrarea Duhului Sfânt, începi să înțelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăția și mizeria păcatului; aceasta te determină să privești la el cu scârbă. Simți atunci că păcatul este acela care te-a despărțit de Dumnezeu și că ești rob al puterii răului. Cu cât te zbați mai mult ca să scapi, cu atât mai mult îți dai seama de neputința ta. Aceasta înseamnă că motivele faptelor tale sunt necurate, inima este rea. Înțelegi că viața ți-a fost plină de egoism și păcat. Dorești însă din toată inima să fii iertat, să fii curățit, eliberat. Armonia cu Dumnezeu, asemănarea cu El: ce pot face oare pentru a le obține? {CH 49.1}
Ceea ce îți trebuie însă este pacea: iertarea, pacea și iubirea cerului în suflet. Banii nu o pot cumpăra, mintea nu o poate procura, iar înțelepciunea nu poate ajunge până la ea; prin propriile tale eforturi nu vei putea niciodată nădăjdui s-o obții. Dar Dumnezeu ți-o oferă în dar, „fără bani și fără plată” (Isaia 55, 1). Depinde numai de tine dacă vei dori să întinzi doar mâna și s-o prinzi. Domnul spune: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1, 18). „Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou” (Ezechiel 36, 26). {CH 49.2}
Ți-ai mărturisit păcatele și te-ai hotărât să le îndepărtezi din inima ta. Te-ai hotărât să te predai cu totul lui Dumnezeu. Mergi acum la El și roagă-L să te spele de păcate și să-ți dea o inimă nouă. Apoi crede că El face acest lucru, pentru că a făgăduit. Aceasta este lecția pe care Domnul Hristos a dat-o când a fost pe pământ, și anume că orice dar pe care Dumnezeu ni-l făgăduiește trebuie să credem că îl vom primi cu adevărat și că este al nostru. Domnul Hristos a vindecat pe oameni de boli atunci când ei au avut credință în puterea Lui. El i-a ajutat în lucrurile pe care ei le puteau vedea, le-a inspirat astfel încrederea în El cu privire la lucrurile pe care nu le puteau vedea: conducându-i să creadă în puterea Sa de a ierta păcatele. Acest lucru este foarte clar exprimat cu ocazia vindecării slăbănogului: „Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, : «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ți patul și du-te acasă»” (Matei 9, 6). De asemenea, apostolul Ioan, vorbind despre minunile Domnului, spune: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând să aveți viață în numele Lui” (Ioan 20, 31). {CH 49.3}
Din simpla relatare a Bibliei cu privire la felul în care Domnul Isus vindeca pe bolnavi putem învăța ceva despre modul în care trebuie să credem în El pentru iertarea păcatelor, să ne întoarcem la istoria paraliticului de la Betesda. Sărmanul suferind era fără nici un ajutor; timp de treizeci și opt de ani el nu-și folosise picioarele. Cu toate acestea, Domnul i-a spus: „Scoală-te, ridică-ți patul și umblă” (Ioan 5, 8). Bolnavul ar fi putut spune Domnului: „Doamne, dacă ai să mă faci sănătos atunci am să fac ceea ce-mi spui Tu”. Dar nu, el a crezut în cuvântul Domnului Hristos, a crezut că a fost vindecat și imediat a pornit să se ridice; el a voit să meargă și a mers. El a acționat la cuvântul Domnului Hristos, și Dumnezeu I-a dat puterea necesară. El a fost pe deplin vindecat. {CH 50.1}
În mod asemănător, și tu ești păcătos. Tu nu poți face ispășire pentru păcatele din trecut. Nu-ți poți schimba inima și nici nu te poți face singur sfânt. Dar Dumnezeu făgăduiește că va face toate acestea pentru tine, prin Domnul Isus Hristos. Crede această făgăduință! Voiește să-L servești! Îndeplinind întocmai acest lucru, Dumnezeu va împlini față de tine Cuvântul Său. Dacă crezi făgăduința: crezi că ești iertat și curățit: Dumnezeu îndeplinește aceasta; ești vindecat, așa cum Domnul Hristos a dat paraliticului puterea de a umbla în clipa în care acesta a crezut că a fost vindecat. Tot așa se va întâmpla și cu tine, dacă crezi acest lucru. {CH 51.1}
Nu aștepta să simți că ai fost făcut sănătos, ci spune: „Eu cred acest lucru; și este așa nu pentru că simt aceasta, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit”. {CH 51.2}
Domnul Isus spune: „Orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea” (Marcu 11, 24). Există o condiție pentru împlinirea acestei făgăduințe, și anume ca noi să ne rugăm în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar voia lui Dumnezeu este tocmai ca El să ne curățe de orice păcat, să ne facă copii ai Săi și să ne facă în stare să trăim o viață sfântă. Astfel, noi ne putem ruga pentru aceste binecuvântări și să credem că le-am primit, mulțumind lui Dumnezeu pentru că le-am primit. Este privilegiul nostru acela de a merge la Domnul Hristos pentru a fi curățiți și a sta apoi înaintea legii fără ocară sau remușcări. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8, 1). {CH 51.3}
De aici înainte nu mai suntem ai noștri, pentru că am fost cumpărați cu un preț. „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați; … ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1, 18.19). Prin acest simplu act al credinței în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naștere unei vieți noi în inima ta. Ești asemenea unui copil nou-născut în familia lui Dumnezeu, și El te iubește așa cum iubește pe Fiul Său. {CH 51.4}
Acum, pentru că te-ai predat astfel Domnului Hristos, să nu te dai înapoi, să nu te îndepărtezi de El, ci zi de zi să spui: „Eu sunt al lui Hristos; m-am consacrat în totul Lui”. Roagă-L să-ți dea Duhul Său Sfânt și să te păstreze în harul Său. Consacrându-te în totul lui Dumnezeu și crezând în El, vei putea deveni copilul Lui, trăind prin și în El. Apostolul Pavel spune: „Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El” (Coloseni 2, 6). {CH 52.1}
Unii înclină să creadă că trebuie să fie puși la probă, că trebuie să dovedească Domnului că s-au schimbat înainte ca să poată cere binecuvântările Sale. Dar ei să ceară chiar acum binecuvântările lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă harul Său, Spiritul lui Hristos, care să-i ajute în neputința lor; dacă nu, ei nu vor rezista răului. Domnul dorește ca noi să venim la El așa cum suntem, păcătoși, neputincioși, simțind că depindem de El. Să venim la El cu toată slăbiciunea noastră, cu toată nesocotința și păcătoșenia noastră și să cădem în pocăință la picioarele Sale. Este meritul slavei Sale acela că ne cuprinde în brațele iubirii Sale, ne leagă rănile și ne curățește de orice întinăciune. {CH 52.2}
Tocmai aceasta este greșeala pe care o fac mii de oameni, ei nu cred că Domnul Isus îi iartă pe fiecare, în mod individual. Ei nu cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Este privilegiul tuturor acelora care împlinesc condițiile să știe că iertarea se acordă în dar, fără plată, pentru fiecare păcat. Dați la o parte orice bănuială că făgăduințele lui Dumnezeu n-ar fi pentru noi. Ele sunt pentru fiecare păcătos care se pocăiește. Puterea și harul au fost date prin Domnul Hristos spre a fi duse de îngerii slujitori fiecărui suflet credincios. Nimeni nu este așa de păcătos încât să nu găsească putere, curăție și neprihănire în Hristos, care a murit pentru el. El așteaptă să-l dezbrace de hainele pătate și mânjite de păcat și să-i îmbrace cu hainele neprihănirii. El nu dorește ca cei păcătoși să moară, ci să trăiască. {CH 52.3}
Dumnezeu nu Se poartă cu noi așa cum se poartă oamenii muritori unii cu alții. Gândurile Sale sunt gânduri de milă, de iubire și duioasă împreună simțire. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând”. „Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață” (Isaia 55, 7; 44, 22). {CH 53.1}
„Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă dar la Dumnezeu și veți trăi”. (Ezechiel 18, 32). Satana este gata să răpească binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu. El dorește să ia din suflet orice licărire de nădejde și orice rază de lumină; dar nu trebuie să-i îngădui să facă acest lucru. Nu pleca urechea la ispititor, ci spune: „Domnul Hristos a murit pentru ca eu să pot trăi. El mă iubește și dorește să nu pier. Eu am în cer un Tată iubitor; și deși am jignit iubirea Lui, deși binecuvântările pe care El mi le-a dat le-am risipit, mă voi scula, mă voi duce la Tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău: fă-mă ca pe unul din argații tăi»”. Parabola spune cum avea să fie primit fiul risipitor: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult” (Luca 15, 18-20). {CH 53.2}
Dar chiar și această parabolă, oricât de plăcută și mișcătoare este ea, totuși nu poate exprima mila de necuprins a Tatălui nostru ceresc. Domnul declară prin profetul Său: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea” (Ieremia 31, 3). În timp ce păcătosul este încă departe de casa Tatălui, cheltuindu-și averea într-o țară străină, inima Tatălui se topește de dor după el; și orice dorință de întoarcere la Dumnezeu trezită în suflet nu este decât chemarea plină de căldură a Duhului Său, îmbiind, rugând și atrăgând pe fiul rătăcitor spre inima iubitoare a Tatălui. {CH 54.1}
Având în fața ta binecuvântatele făgăduințe ale cuvintelor Sfintei Scripturi, mai poți oare să dai loc îndoielii? Poți oare crede că atunci când sărmanul păcătos dorește să se întoarcă, când dorește să se lepede de păcatele lui, Domnul l-ar opri cu asprime de a cădea la picioarele Sale în pocăință? Departe de tine asemenea gânduri! Nimic nu poate aduce o mai mare vătămare sufletului tău decât de a avea asemenea concepții despre Tatăl nostru ceresc. El urăște păcatul, dar iubește pe păcătos și S-a dat pe Sine în persoana Domnului Hristos, pentru ca toți cei care vor veni, să fie mântuiți și să aibă parte de binecuvântarea veșnică în împărăția slavei. Ce limbaj mai puternic sau mai delicat ar fi putut fi folosit decât acela pe care l-a ales și prin care își exprimă iubirea față de noi? El declară: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49, 15). {CH 54.2}
O, tu care te îndoiești și tremuri, privește în sus, căci Hristos trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi! Mulțumește lui Dumnezeu pentru darul scumpului Său Fiu și roagă-te ca El să nu fi murit în zadar pentru tine. Duhul Sfânt te invită astăzi. Vino cu toată inima la Hristos și vei primi binecuvântările Sale! {CH 54.3}
Când citești făgăduințele Lui, adu-ți aminte că ele sunt expresia iubirii și milei Sale nemărginite. Inima mare a Iubirii infinite se îndreaptă spre păcătos cu toată compasiunea. „În El avem răscumpărare, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni 1, 7). Da! Nu trebuie decât să vezi că Dumnezeu este sprijinul tău. El dorește să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât te vei apropia mai mult de El, mărturisindu-ți păcatele și pocăindu-te, El Se va apropia de tine cu mila și iertarea Sa. {CH 55.1}
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s