Capitolul 13 — Bucuria în Domnul

Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să fie reprezentanți ai Domnului Hristos, pentru a înfățișa tuturor bunătatea și mila lui Dumnezeu. După cum Domnul Hristos ne-a descoperit adevăratul caracter al Tatălui, tot astfel și noi trebuie să descoperim pe Domnul Hristos unei lumi care nu cunoaște iubirea Lui plină de milă și bunătate. „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume”, spunea Domnul Hristos, „așa i-am trimis și Eu pe ei în lume”. „Eu în ei, și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 1823). Apostolul Pavel spune ucenicilor Domnului Hristos: „Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos”, „cunoscută și citită de toți oamenii” (2 Corinteni 3, 32). Prin fiecare dintre copiii Săi Domnul Hristos trimite câte o epistolă lumii. Dacă ești urmaș al Domnului Hristos, atunci prin tine El trimite o epistolă familiei, localității și străzii unde locuiești. Domnul Hristos locuind în tine dorește să vorbească inimilor acelora care nu-L cunosc. Poate că ei nu citesc Sfânta Scriptură sau n-au ajuns să audă vocea Lui care le vorbește de pe paginile ei; poate ei nu văd dragostea lui Dumnezeu manifestată în lucrările Sale. Dar dacă ești un adevărat reprezentant al Domnului Hristos, atunci este posibil ca prin tine ei să poată fi conduși să înțeleagă ceva din bunătatea Lui și să fie câștigați ca să-L iubească și să-I slujească. {CH 115.1}
Creștinii sunt puși ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Ei trebuie să reflecte lumii lumina pe care o primesc de la Hristos. Viața și caracterul lor să fie astfel încât prin ei și alții să ajungă să aibă o concepție dreaptă despre Hristos și lucrarea Sa. {CH 115.2}
Dacă noi reprezentăm cum se cuvine pe Hristos, atunci noi vom face ca slujirea Sa să apară cât mai atrăgătoare, cum de fapt și este. Creștinii care adună întunecime și tristețe în sufletele lor și care murmură și se plâng dau celorlalți o falsă înfățișare a lui Dumnezeu și a vieții creștine. Ei lasă impresia că Dumnezeu nu are plăcere să vadă pe copiii Săi fericiți și prin aceasta dau o mărturie falsă despre Tatăl nostru ceresc. {CH 116.1}
Satana tresaltă de bucurie atunci când poate duce pe copiii lui Dumnezeu la necredință și descurajare. El găsește plăcere în a ne vedea că am ajuns să nu ne mai încredem în Dumnezeu și să ne îndoim de bunăvoința și puterea Lui de a ne mântui. Celui rău îi face plăcere atunci când noi ajungem să credem că Dumnezeu ne vrea răul prin acțiunile providenței în favoarea noastră. Este lucrarea lui Satana aceea de a înfățișa pe Dumnezeu ca lipsit de orice milă și înțelegere pentru noi, oamenii. El răstălmăcește adevărul cu privire la Dumnezeu. El umple imaginația cu idei false despre Dumnezeu, și astfel în loc să cugetăm la adevărul despre Tatăl nostru ceresc, noi înșine ocupăm prea adesea mintea noastră cu ideile false ale lui Satana și dezonorăm pe Dumnezeu prin neîncredere în El și murmurare împotriva Sa. Satana caută întotdeauna să facă din viața religioasă o viață plină de tristețe. El dorește ca ea să pară apăsătoare și foarte grea. Atunci când creștinul, în propria sa viață, trăiește o astfel de religie, el susține prin necredința sa minciunile lui Satana. {CH 116.2}
Mulți, de-a lungul vieții, se ocupă prea mult cu greșelile, căderile și dezamăgirile lor încât inimile le sunt pline de tristețe și descurajare. În timp ce mă aflam în Europa, o soră care era tocmai în această situație și care ajunsese la disperare, mi-a scris, cerându-mi un cuvânt de încurajare. După ce am citit scrisoarea, în noaptea aceea am visat că mă aflam într-o grădină și cineva care părea că este proprietarul acelei grădini mă conducea pe diferitele ei cărări. Eu culegeam flori și mă bucuram de parfumul lor, când această soră, care mergea alături de mine, mi-a atras atenția asupra unor tufe de mărăcini urâți la vedere, care îi închideau drumul. Din această cauză, era amărâtă și plângea. Ea nu mergea pe cărare urmând pe stăpânul grădinii care ne conducea, ci se mișca numai printre spini și mărăcini. „O”, se plângea ea, „nu este oare păcat că această frumoasă grădină este stricată de mărăcini?” Atunci cel ce ne călăuzea îi spuse: „Lasă mărăcinii, nu te mai ocupa de ei, pentru că ei te rănesc numai. Culege trandafiri, crini și garoafe”. {CH 116.3}
Oare n-ai avut și momente luminoase în experiența ta? N-ai avut oare ocazii prețioase când inima ți-a tresăltat de bucurie răspunzând lucrării Duhului lui Dumnezeu? Când privești înapoi și răsfoiești capitolele cuprinzând experiența vieții tale, nu găsești oare și pagini plăcute? Nu cresc oare făgăduințele lui Dumnezeu, asemenea florilor plăcut mirositoare, pretutindeni de-a lungul cărării vieții tale? Nu vei lăsa tu oare ca frumusețea și dulceața lor suavă să-ți umple inima de bucurie? {CH 117.1}
Spinii și mărăcinii nu vor face decât să te rănească și să-ți producă durere; și dacă îi culegi numai pe aceștia și îi dai și altora, atunci, pe lângă faptul că disprețuiești bunătatea lui Dumnezeu, nu împiedici tu oare și pe cei din jurul tău să umble pe calea vieții? {CH 117.2}
Nu este un lucru înțelept acela de a strânge toate amintirile neplăcute ale trecutului, cu nedreptățile și dezamăgirile lui, de a vorbi despre ele și a ne lamenta din pricina lor până când ajungem copleșiți de descurajare. Un creștin descurajat este plin numai de întuneric, excluzând din sufletul său lumina lui Dumnezeu și aruncând o umbră asupra cărării altora. Mulțumim lui Dumnezeu pentru tabloul luminos pe care ni l-a dat! Să adunăm laolaltă binecuvântatele asigurări ale iubirii Sale, ca să le putem avea totdeauna înaintea ochilor; Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcând divinitatea Sa în haina naturii omenești, pentru ca să poată răscumpăra pe păcătos de sub puterea lui Satana; biruința câștigată de El în favoarea noastră, deschizând astfel cerul înaintea oamenilor și înfățișând privirii noastre locul în care Dumnezeirea își descoperă slava; neamul omenesc căzut, dar ridicat din ruina în care îi aruncase păcatul și adus iarăși în legătură cu Dumnezeul cel infinit, trecând cu bine încercarea divină prin credința în Mântuitorul nostru, îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos și înălțat la tronul măririi Sale: iată tablouri pe care Dumnezeu dorește ca noi să le contemplăm. {CH 117.3}
Când începem să punem la îndoială iubirea lui Dumnezeu și să nu ne mai încredem în făgăduințele Lui, atunci îl dezonorăm și întristăm pe Duhul Său Sfânt. Cum s-ar simți o mamă dacă copiii ei s-ar plânge tot mereu de ea, ca și când ea n-ar fi făcut totul pentru binele lor, deși eforturile întregii ei vieți au fost închinate creșterii și ajutorării lor? Dacă copiii s-ar îndoi de iubirea ei, atunci inima ei ar fi zdrobită. Cum s-ar simți oare un părinte dacă ar fi tratat astfel de copiii săi? Cum ne privește oare Tatăl nostru ceresc atunci când dăm pe față neîncredere față de iubirea Lui care L-a determinat să dea pe unicul Său Fiu ca noi să trăim prin El? Apostolul Pavel scrie: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?” (Romani 8, 32). Cu toate acestea, cât de mulți sunt aceia care, dacă nu prin cuvintele lor, atunci prin faptele lor spun că „Domnul n-a spus lucrurile acestea pentru mine. Poate că El iubește pe altcineva, dar nu mă iubește pe mine”! {CH 118.1}
Toate acestea aduc vătămare propriului tău suflet, căci orice cuvânt de îndoială pe care îl rostești este o invitație adresată ispitelor lui Satana; el întărește în tine tendința spre îndoială și îndepărtează de la tine pe îngerii slujitori. Când Satana te ispitește, nu rosti nici un cuvânt de îndoială sau tristețe. Dacă alegi să deschizi ușa în fața ispitelor lui, atunci mintea ți se va umple de neîncredere și întrebări de răzvrătire. Dacă-ți faci cunoscut sentimentele atunci orice îndoială pe care ai exprimat-o nu numai că te va influența pe tine, dar va fi o sămânță care va încolți și va aduce roade în viața altora, astfel că va fi imposibil să lupți împotriva influenței cuvintelor rostite de tine. Poate că vei fi în stare să te eliberezi de ispitele și cursele lui Satana, dar alții care au fost determinați la aceasta de influența ta poate că nu vor putea să scape de necredința pe care le-ai sugerat-o. Cât de important este deci ca noi să rostim numai acele cuvinte care vor da putere spirituală și viață. {CH 119.1}
Îngerii ascultă cu atenție ca să audă ce fel de mărturie dai, ce spui tu lumii despre Stăpânul tău ceresc. Conversația ta să-L aibă ca subiect pe El, care trăiește ca să mijlocească pentru tine înaintea Tatălui. Când dai mâna cu un prieten, pe buzele tale și în inima ta să fie laude la adresa lui Dumnezeu. Faptul acesta va îndrepta cugetele lui la Domnul Hristos. {CH 119.2}
Noi toți avem de făcut față încercărilor; toți avem dureri greu de suportat, ispite cărora cu greu se poate rezista. Dar nu trebuie să-ți spui necazurile semenilor tăi, ci prezintă totul în rugăciune lui Dumnezeu. Trebuie să-ți faci ca regulă de viață de a nu rosti vreodată un cuvânt de îndoială sau descurajare. Poți face foarte mult pentru iluminarea vieții altora și pentru susținerea eforturilor lor prin cuvinte dătătoare de nădejde și bucurie sfântă. {CH 119.3}
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite, aproape gata să se prăbușească în conflictul lor cu sine și cu puterile răului. Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea. Încurajează-l prin cuvinte de mângâiere, pline de nădejde, care să-l susțină în drumul său. În acest fel, lumina lui Hristos pornind de la tine va ilumina pe alții. „Nici unul din noi nu trăiește pentru sine” (Romani 14, 7). Chiar fără să ne dăm seama, prin influența noastră alții pot fi încurajați și întăriți, sau pot fi descurajați și îndepărtați de la Domnul Hristos și adevăr. {CH 120.1}
Sunt mulți aceia care au o idee greșită despre viața și caracterul Domnului Hristos. Ei gândesc că El a fost lipsit de căldură și seninătate și că a fost neînduplecat, sever și lipsit de bucurie. În foarte multe cazuri, întreaga experiență creștină este influențată de aceste vederi întunecate. {CH 120.2}
Se spune adesea despre Domnul Hristos că a plâns dar că niciodată n-a fost văzut zâmbind. În adevăr, Mântuitorul nostru a fost un Om al durerilor și obișnuit cu suferința, pentru că Și-a deschis inima pentru toate durerile oamenilor. Dar deși viața Sa a fost o viață de lepădare de sine și umbrită de dureri și griji, spiritul Său n-a fost însă niciodată zdrobit. Fața Sa nu purta expresia durerii și nemulțumirii, ci era totdeauna expresia păcii și seninătății. Inima Sa era un izvor de viață și oriunde mergea, ducea cu Sine odihna și pacea, bucuria și fericirea. {CH 120.3}
Mântuitorul nostru era de o profundă seriozitate și de un zel intens, dar nu era niciodată întunecat și ursuz. Viața acelora care îi urmează exemplul va fi plină de planuri serioase; ei vor avea o profundă înțelegere a răspunderii personale. Ușurătatea va dispărea; nu va mai fi vorba de plăceri zgomotoase și nici de glume grosolane, căci religia Domnului Hristos aduce pacea asemenea unui râu. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu scade amabilitatea și nici nu întunecă fața luminoasă și zâmbitoare. Hristos n-a venit să I se slujească, ci să slujească; și când iubirea Lui domnește în inimile noastre, atunci îi vom urma exemplul. {CH 120.4}
Dacă în mintea noastră păstrăm cu precădere faptele lipsite de bunăvoință și nedrepte ale altora, atunci vom găsi că este imposibil să-i iubim așa cum Hristos ne-a iubit pe noi; dar dacă cugetele noastre se vor ocupa de iubirea minunată și de mila Domnului Hristos manifestate față de noi, atunci același spirit îl vom da și noi pe față în legăturile cu alții. Trebuie să ne iubim și să ne respectăm unii pe alții, în ciuda greșelilor și imperfecțiunilor pe care nu putem să nu le observăm. Atunci va fi cultivată umilința și neîncrederea în sine și se va da pe față o răbdătoare delicatețe față de greșelile altora. Aceasta va nimici în noi orice egoism și ne va face să avem o inimă largă și generoasă. {CH 121.1}
Psalmistul spune: „Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară, și umblă în credincioșie” (Psalmii 37, 3). „Încrede-te în Domnul”. Fiecare zi își are poverile, grijile și încurcăturile ei, iar când ne întâlnim, cât de gata suntem noi să vorbim despre greutățile și încercările noastre. Astfel lăsăm să pătrundă în inimile noastre atâtea necazuri de împrumut, atâtea temeri; dăm glas unei apăsătoare poveri de neliniște, încât se poate crede că noi n-avem un Mântuitor iubitor și plin de milă, gata să răspundă cererilor noastre și să ne fie un ajutor totdeauna prezent în caz de nevoie. {CH 121.2}
Unii sunt totdeauna cuprinși de teamă și de griji închipuite. Ei sunt zilnic înconjurați de dovezile iubirii lui Dumnezeu și în fiecare zi se bucură de bunătățile providenței Sale; dar ei nu iau seama la toate aceste binecuvântări. Mintea lor se ocupă continuu de ceva neplăcut, de care se tem că li s-ar putea întâmpla, sau de unele dificultăți care în adevăr pot exista, dar care, deși foarte mici, le orbesc ochii ca să nu vadă mulțimea lucrurilor pentru care ar trebui să fie mulțumitori lui Dumnezeu. Greutățile pe care unii ca aceștia le întâmpină, în loc să-i apropie de Dumnezeu, singurul Izvor al ajutorului pentru ei, îi îndepărtează de El, pentru că trezesc în ei neliniște și murmurare. {CH 121.3}
Și atunci este bine să fim așa de necredincioși? De ce să fim oare nerecunoscători și fără încredere? Domnul Hristos este Prietenul nostru; cerul întreg este interesat în bunul nostru mers. N-ar trebui să îngăduim ca problemele și îngrijorările vieții de fiecare zi să ne tulbure sufletul și să ne întunece fața. Dacă totuși facem acest lucru, atunci totdeauna vom avea ceva care să ne tulbure și să ne necăjească. N-ar trebui să ne complăcem în griji care nu fac altceva decât să ne chinuiască și să ne istovească, dar care nu ne ajută să suportăm încercările. {CH 122.1}
Este posibil să ajungi în mari greutăți în activitatea ta; perspectivele poate că devin din ce în ce mai întunecate și ești amenințat cu pierderi mari; nu trebuie să te descurajezi; aruncă grijile tale asupra lui Dumnezeu, rămâi calm și plin de voie bună. Roagă-te pentru înțelepciunea de a rezolva problemele vieții tale cu tact, prevenind astfel pierderi și dezastre. În dreptul tău adu la îndeplinire tot ceea ce poți pentru a avea bune rezultate. Domnul Hristos a făgăduit ajutorul Său, dar nu ne-a scutit de eforturi. Atunci când, sprijinindu-te pe Hristos: Ajutorul nostru: ai făcut tot ce ai putut, primește cu bucurie rezultatele. {CH 122.2}
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieții. Dar Domnul nu ne amăgește. El nu ne spune: „Nu vă temeți, căci pe calea vieții voastre nu sunt primejdii”. El știe că sunt încercări și primejdii și Se poartă cu noi sincer și deschis. El nu plănuiește să scoată acum pe copiii Săi din lumea de păcat și răutate, ci îi îndreaptă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi era: „Nu Te rog să-i iei din lume ci să-i păzești de cel rău”. „în lume” spunea Mântuitorul, „veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” {CH 122.3}
În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a învățat pe ucenicii Săi lecțiile necesare ale încrederii în Dumnezeu. Învățăturile acestea erau rânduite să încurajeze pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile și au ajuns până la noi, astăzi, pline de învățătură și mângâiere. Mântuitorul îndreaptă atenția urmașilor Săi la păsările cerului, cum își ciripesc cântecele de laudă, libere de orice grijă, căci „ele nici nu seamănă, nici nu seceră”. Cu toate acestea, Atotputernicul Tată ceresc Se îngrijește de nevoile lor. Și Mântuitorul întreabă: „Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” (Matei 6, 26). Marele Purtător de grijă al oamenilor și al animalelor își deschide mâna și îndestulează trebuințele tuturor făpturilor Sale. Păsările cerului nu sunt trecute nici ele cu vederea. Dumnezeu nu le pune hrana direct în cioc, dar Se îngrijește de proviziile necesare nevoilor lor. Ele trebuie să strângă însă singure grăunțele de care El S-a îngrijit să fie împrăștiate pentru ele. Ele trebuie să pregătească materialul necesar pentru micuțele lor cuiburi. Ele trebuie să-și hrănească puișorii. Și ele merg cântând la lucrul lor căci „Tatăl ceresc le hrănește”. Și oare „nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele”? Nu suntem noi oare închinători inteligenți și spirituali, de o mai mare valoare decât păsările cerului? Oare Creatorul nostru, Păstrătorul vieții noastre, Cel care ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa, nu Se va îngriji de toate trebuințele noastre, dacă ne vom încrede în El? {CH 123.1}
Domnul Hristos a îndreptat atenția ucenicilor Săi la florile de pe câmp care cresc într-o bogată varietate, strălucind în simplitatea frumuseții pe care cerescul nostru Tată le-a dat-o, ca expresie a iubirii Sale față de om. El spune: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp”. Frumusețea și simplitatea florilor din natură întrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai strălucită îmbrăcăminte, produs al artei și iscusinței omenești, nu se poate compara cu grația naturală și frumusețea încântătoare ale florilor creațiunii lui Dumnezeu. {CH 123.2}
Domnul Hristos întreabă: „… Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este și mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” (Matei 6, 28.30). Dacă Dumnezeu, Artistul divin, dă frumusețea și varietatea culorilor unor simple flori care pier într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creați după chipul și asemănarea Sa? Această lecție a Domnului Hristos este o mustrare pentru teama, neliniștea și îndoielile inimii lipsite de credință. {CH 124.1}
Dumnezeu dorește să vadă pe toți fiii și fiicele Sale fericiți, plini de pace și ascultători. Domnul spune: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”. „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 14, 27; 15, 11). {CH 124.2}
Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilor datoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică și temporară; ea trece, și sufletul ajunge gol și trist; dar în slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie și satisfacție; cel credincios nu este lăsat să bătătorească cărări nesigure; el nu este expus unor regrete și dezamăgiri zadarnice. Chiar dacă nu gustăm plăcerile acestei vieți, putem totuși să fim bucuroși privind dincolo, spre bucuria vieții veșnice. {CH 124.3}
Dar chiar și aici, cei credincioși pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale și mângâierea continuă a prezenței Sale. Fiecare pas în viață ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experiență mai profundă a iubirii Sale și ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. „Până aici Domnul ne-a ajutat” și ne va ajuta până la sfârșit (1 Samuel 7, 12). Să ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de ceea ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat față de noi, lacrimile pe care le-a șters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut și binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră: întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru. {CH 125.1}
Ne putem aștepta la noi greutăți în lupta viitoare a credinței și vieții, dar putem privi la cele din trecut, ca și la cele ce vor veni și să spunem: „Până aici ne-a ajutat Dumnezeu”. „Și puterea ta să țină cât zilele tale” (Deuteronomul 33, 25). Încercările nu vor fi mai mari decât puterea care ne-a fost dată ca să le suportăm. De aceea, să punem mâna la lucru, oriunde este ceva de făcut, având încredințarea că, orice ar veni, ne va fi dată puterea necesară, proporțională cu încercările prin care trecem. {CH 125.2}
În curând, porțile cerului vor fi deschise pentru a primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). {CH 125.3}
Atunci cei răscumpărați vor fi primiți în căminul pe care Domnul Hristos îl pregătește pentru ei. Acolo cei cu care vor fi împreună nu vor mai fi cei răi de pe pământ, mincinoșii, idolatrii, cei necurați, cei lipsiți de credință, ci ei vor fi laolaltă cu cei care au biruit pe Satana și care prin harul divin și-au format niște caractere desăvârșite. Orice tendință spre păcat, orice nedesăvârșire care le-au dat de lucru aici, pe pământ, au fost spălate prin sângele Domnului Hristos și acum au ajuns să aibă parte de strălucirea slavei Sale, care întrece cu mult strălucirea soarelui. Iar frumusețea morală, desăvârșirea caracterului Său, strălucește în și prin ei, întrecând cu mult strălucirea exterioară. Ei sunt fără vină înaintea înaltului tron alb al lui Dumnezeu, fiind părtași ai unității și privilegiilor îngerilor. {CH 126.1}
Având în vedere această moștenire glorioasă care așteaptă pe cel credincios, „ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). El poate fi sărac și totuși să posede în el o valoare și o demnitate pe care lumea nu le poate da. Sufletul răscumpărat și eliberat de păcat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri este bucurie înaintea lui Dumnezeu și a sfinților îngeri chiar și pentru un singur suflet mântuit, bucurie exprimată prin cântări de sfântă biruință. {CH 126.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s