Numeri 14

Cele zece iscoade au murit în fața poporului, lovite de pedeapsă, și în moartea lor ei au văzut soarta lor. Acum, furia lor s-a transformat în supărare, dar nu din cauza nerecunoștinței și neascultării, ci din cauza consecințelor teribile. Întristarea lor nu era pocăință și nu putea asigura anularea sentinței. Când Dumnezeu le-a poruncit să se întoarcă în pustie, El a testat aparenta lor supunere și ea s-a dovedit a nu fi autentică. Ei au refuzat să se întoarcă. Moise, Iosua și Caleb au simțit și ei o dezamăgire mai amară, totuși au acceptat fără murmur hotărârea lui Dumnezeu. Dar celor care se plânseseră cu atâta ușurință, Dumnezeu le-a dat acum un motiv să se plângă.

Ei au plecat spre Canaan fără Moise și fără chivot și au fost bătuți. Forțați să se supună, ”au plâns înaintea Domnului” dar  ”Domnul n-a vrut să asculte”.

Vrășmașii lui Israel, care așteptau tremurând apropierea lor, erau acum inspirați cu încredere de a le rezista. Toate rapoartele minunate pe  care le auziseră despre ceea ce făcuse Dumnezeu pentru Israel le priveau acum ca fiind false. Nu mai rămăsese nimic de făcut pentru Israel, decât să se întoarcă în pustie, știind că  acolo va fi mormântul unei întregi generații.

Nancy Costa

Televiziunea It Is Written

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s