Numeri 36

1. Căpeteniile familiei lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, dintre familiile fiilor lui Iosif, s-au apropiat şi au vorbit înaintea lui Moise şi înaintea mai marilor peste casele părinteşti ale copiilor lui Israel.
2. Ei au zis: „Domnule, ţie ţi-a poruncit Domnul să dai copiilor lui Israel ţara ca moştenire prin sorţi. Tu, domnule, ai primit de asemenea poruncă de la Domnul ca moştenirea fratelui nostru Ţelofhad s-o dai fetelor lui.
3. Dar dacă ele se mărită după unul din fiii altei seminţii a copiilor lui Israel, moştenirea lor va fi ştearsă din moştenirea părinţilor noştri şi adăugată la a seminţiei din care vor face parte; şi astfel moştenirea care ne-a căzut nouă la sorţi se va micşora.
4. Şi când va veni anul de veselie pentru copiii lui Israel, moştenirea lor va rămâne adăugată la a seminţiei din care vor face parte şi va fi ştearsă astfel din moştenirea seminţiei părinţilor noştri.”
5. Moise a poruncit copiilor lui Israel, din partea Domnului, şi a zis: „Seminţia fiilor lui Iosif are dreptate.
6. Iată ce porunceşte Domnul cu privire la fetele lui Ţelofhad: să se mărite după cine vor vrea, numai să se mărite într-o familie din seminţia părinţilor lor.
7. Nicio moştenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta, ci fiecare din copiii lui Israel să se ţină lipit de moştenirea seminţiei părinţilor lui.
8. Şi orice fată care are o moştenire în seminţiile copiilor lui Israel, să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei, pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-şi aibă moştenirea părinţilor săi.
9. Nicio moştenire să nu treacă de la o seminţie la alta, ci seminţiile copiilor lui Israel să se ţină fiecare de moştenirea sa.”
10. Fetele lui Ţelofhad au făcut întocmai după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.
11. Mahla, Tirţa, Hogla, Milca şi Noa, fetele lui Ţelofhad, s-au măritat după fiii unchilor lor;
12. s-au măritat în familiile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, şi moştenirea lor a rămas în seminţia familiei tatălui lor.
13. Acestea sunt poruncile şi legile pe care le-a dat Domnul prin Moise copiilor lui Israel, în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s