Capitolul 24 — Fără haină de nuntă

Capitol bazat pe textele din Matei 22, 1-14.
Parabola hainei de nuntă cuprinde o învățătură cu consecințe foarte mari. Căsătoria reprezintă unirea lui Dumnezeu cu omenirea; haina de nuntă reprezintă caracterul pe care trebuie să-l aibă toți aceia care vor fi socotiți pregătiți pentru nuntă. {PDH 307.1}
În această parabolă, ca și în pilda cu „Cina cea mare”, este ilustrată invitația Evangheliei și respingerea ei de către poporul iudeu, cum și chemarea harului adresată Neamurilor. Această parabolă mai aduce în atenție faptul că, aceia care resping invitația, devin mai batjocoritori și din această cauză vor suferi o pedeapsă și mai teribilă. Chemarea la ospăț vine din partea unui împărat. Ea pornește de la cineva care este investit cu puterea de a comanda. Ea conferă, de asemenea, o mare onoare. Cu toate acestea, cinstea aceasta nu este apreciată. Autoritatea împăratului este disprețuită, în timp ce invitația omului care a dat o cină mare a fost privită cu indiferență. Invitația împăratului este întâmpinată cu insulte și ucidere. Ei și-au bătut joc de slujitorii săi, s-au purtat față de ei cu dispreț și i-au ucis. {PDH 307.2}
Gospodarul care a dat cina cea mare, văzând că invitația sa a fost desconsiderată, a declarat că nici unul dintre cei care au fost invitați nu vor gusta din cina sa. Dar pentru cei care au disprețuit pe împărat, pedeapsa nu se mărginește numai la excluderea din prezența și de la masa sa. Ci, el „a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia, și le-a ars cetatea”. Matei 22, 7. {PDH 307.3}
În ambele parabole, la ospăț sunt invitați oaspeți, dar parabola a doua ne arată faptul că toți aceia care iau parte la ospăț, trebuie să facă o pregătire. Cei care neglijează această pregătire, sunt aruncați afară, „împăratul a intrat să-și vadă oaspeții; și a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. «Prietene», i-a zis el, «cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?» Omul acela a amuțit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legați-i mâinile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților»”. Matei 22, 11-13. {PDH 308.1}
Chemarea la ospăț a fost adresată de ucenicii Domnului Hristos. Domnul a trimis pe cei doisprezece, după aceea pe cei șaptezeci, vestind că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat și chemând pe oameni să se pocăiască și să creadă în Evanghelie. Dar chemarea n-a fost ascultată. Cei care au fost chemați la ospăț, n-au venit. Mai târziu, slujitorii au fost trimiși să spună: „Iată că am gătit ospățul meu: juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniți la nuntă”. Matei 22, 4. Aceasta a fost solia dusă națiunii iudaice, după crucificarea Domnului Hristos, dar națiunea care pretindea că este poporul ales al lui Dumnezeu, a respins Evanghelia ce le-a fost adusă prin puterea Duhului Sfânt. Mulți au făcut acest lucru în modul cel mai batjocoritor. Alții au fost așa de înverșunați împotriva mântuirii ce le-a fost oferită, împotriva iertării oferite pentru faptul că au respins pe Domnul slavei, încât s-au întors împotriva celor ce le-au adus solia. S-a pornit „o mare prigonire”. Faptele Apostolilor 8, 1. Mulți, atât bărbați cât și femei, au fost aruncați în închisoare, iar unii dintre slujitorii lui Dumnezeu, cum au fost Ștefan și Iacob, au fost dați morții. {PDH 308.2}
În acest fel, poporul iudeu a sigilat — în dreptul lui — respingerea milei lui Dumnezeu. {PDH 308.3}
Rezultatul a fost arătat de către Domnul Hristos în parabolă, împăratul „a trimis oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea”. Judecata rostită a venit asupra iudeilor, prin distrugerea Ierusalimului și împrăștierea lor printre națiunile lumii. {PDH 309.1}
A treia chemare la ospăț reprezintă vestirea Evangheliei la Neamuri. Împăratul a spus: „Nunta este gata; dar cei poftiți n-au fost vrednici de ea. Duceți-vă, dar, la răspântiile drumurilor și chemați la nuntă pe toți aceia pe care-i veți găsi”. Matei 22, 8-9. {PDH 309.2}
Slujitorii împăratului, care au mers la „răspântiile drumurilor”, au „strâns pe toți pe care i-au găsit, și buni și răi”. Matei 22, 10. Cei adunați erau foarte amestecați. Unii dintre ei nu aveau o mai mare considerație față de cel care dădea ospățul, decât au avut cei care au respins chemarea. Cei care au fost invitați la început nu-și puteau permite, gândeau ei, să sacrifice avantajele lumești numai pentru a lua parte la ospățul dat de împărat. Între cei care au primit invitația, erau și unii care se gândeau numai la interesul lor personal. Ei au venit ca să se înfrupte din bunurile ospățului, dar nu aveau nici o dorință de a onora pe împărat. {PDH 309.3}
Când împăratul a intrat să-i vadă pe oaspeți, atunci s-a dat pe față adevăratul caracter al tuturor. Cu acea ocazie, s-au luat măsuri ca fiecărui oaspete să i se dea o haină de nuntă. Această haină era un dar din partea împăratului. Prin purtarea acesteia, oaspeții arătau respectul lor față de cel ce dădea ospățul. Dar un om era îmbrăcat în hainele sale obișnuite. El a refuzat să facă pregătirile cerute de împărat; a refuzat să poarte haina ce i-a fost oferită și care a costat foarte mult. În acest fel, el a adus o insultă Domnului său. La întrebarea împăratului: „Cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?”, el n-a putut răspunde nimic. El s-a condamnat singur. Atunci împăratul a zis: „Legați-i mâinile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară”. {PDH 309.4}
Prin cercetarea de către împărat a oaspeților veniți la nuntă, este înfățișată lucrarea judecății. Oaspeții veniți la ospățul Evangheliei sunt aceia care mărturisesc a sluji lui Dumnezeu, aceia ale căror nume sunt scrise în cartea vieții. Dar nu toți aceia, care mărturisesc a fi creștini, sunt și adevărați ucenici. Mai înainte ca răsplătirea finală să fie acordată, trebuie să se hotărască cine dintre aceștia este pregătit să ia parte la moștenirea celor drepți. Această hotărâre trebuie luată mai înainte de a doua venire a Domnului Hristos pe norii cerului; căci atunci când El vine, răsplata Sa este cu Sine, „ca să dea fiecăruia după fapta lui” Apocalipsa 22, 12. Deci, caracterul lucrării fiecărui om va fi hotărât mai înainte de venirea Sa, și fiecăruia dintre urmașii Domnului Hristos, răsplata îi va fi dată după faptele sale. {PDH 310.1}
Judecata de cercetare are loc în curțile cerești, în timp ce oamenii locuiesc încă aici pe pământ. Viața tuturor acelora care mărturisesc a fi urmași ai Săi trece prin fața lui Dumnezeu. Toți sunt cercetați după cele ce sunt scrise în cărțile din ceruri și destinul fiecăruia este hotărât pentru totdeauna, după faptele sale. {PDH 310.2}
Prin haina de nuntă din parabolă, este reprezentat caracterul cel curat, fără pată, pe care îl vor avea adevărații urmași ai Domnului Hristos. Bisericii îi este dat „să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat” fără să aibă vreo „pată, vreo zbârcitură sau altceva de felul acesta”. Efeseni 5, 27. Sfânta Scriptură ne spune că „inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților”. Apocalipsa 19, 8. Tuturor acelora care, prin credință, îl primesc ca Mântuitor personal, le este dată neprihănirea Domnului Hristos, caracterul Său cel nepătat. {PDH 310.3}
Haina cea albă a neprihănirii a fost purtată de primii noștri părinți, când ei au fost așezați de către Dumnezeu în Edenul cel sfânt. Ei au trăit într-o desăvârșită ascultare de voința lui Dumnezeu, întreaga tărie a iubirii lor era dată Tatălui lor ceresc. O lumină plăcută și frumoasă, lumina lui Dumnezeu, înconjura perechea cea sfântă. Această haină de lumină, era un simbol al veșmintelor lor spirituale de cerească nevinovăție. Dacă ei ar fi rămas credincioși ascultării de Dumnezeu, atunci această lumină ar fi continuat să-i cuprindă. Dar când prin neascultare au păcătuit, ei au tăiat legătura lor cu Dumnezeu, iar lumina care-i înconjura, s-a depărtat de la ei. Goi și plini de rușine ei au încercat să înlocuiască hainele cerești, cosind laolaltă frunze de smochin, pentru a se acoperi cu ele. {PDH 310.4}
Din zilele neascultării lui Adam și Eva, acest lucru îl fac toți cei care calcă Legea lui Dumnezeu. Ei au cusut laolaltă frunze de smochin pentru a acoperi goliciunea adusă de călcarea Legii lui Dumnezeu. Ei au ajuns să poarte haine făcute după propriile lor păreri; prin faptele lor, ei au încercat să-și acopere păcatele și să se facă astfel primiți înaintea lui Dumnezeu. {PDH 311.1}
Dar lucrul acesta nu poate fi făcut niciodată. Omul nu poate inventa nimic care să ia locul hainei nevinovăției pe care el a pierdut-o. Nici un acoperământ din frunze de smochin, nici o haină lumească nu poate fi purtată de către aceia care stau cu Domnul Hristos și cu îngerii la ospățul nunții Mielului. {PDH 311.2}
Numai veșmântul pe care Domnul Hristos ni l-a dat, numai acela ne face în stare să putem sta în prezenta lui Dumnezeu. Acest acoperământ, haina îndreptățirii Sale, Domnul Hristos îl va așeza asupra fiecărui suflet credincios, pocăit. „Te sfătuiesc”, spunea El, „să cumperi de la Mine … haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ti se vadă rușinea goliciunii tale”. Apocalipsa 3, 18. {PDH 311.3}
Această haină, țesută în războiul cerului, nu are în ea nici chiar un singur fir făcut după părerea omului. În natura Sa omenească, Domnul Hristos a lucrat un caracter desăvârșit, iar acest caracter Se oferă să ni-l dea și nouă. „Toate faptele noastre bune (toată neprihănirea noastră, tr. engl.) sunt ca o haină mânjită”. Isaia 64, 6. Tot ceea ce putem face noi, este mânjit de păcat. Dar Fiul lui Dumnezeu „S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat”. Păcatul este definit ca fiind „fărădelege,” 1 Ioan 3, 5.4. Dar Domnul Hristos a fost ascultător de toate cerințele Legii. Despre Sine El spunea: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și legea Ta este în fundul inimii mele”. Psalmii 40, 8. Pe când se afla pe pământ, El spunea ucenicilor Săi: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu”. Prin ascultarea Sa desăvârșită, a făcut posibil ca fiecare ființă omenească să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voința noastră se cufundă în voința Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viața Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale. Atunci, Domnul privind asupra noastră, nu vede haina cusută din frunze de smochin, nu vede goliciunea și diformitatea păcatului, ci vede propria Sa haină a neprihănirii, care este ascultarea desăvârșită de Legea lui Dumnezeu. {PDH 311.4}
Invitații de la ospățul nunții au fost cercetați de către împărat. Numai unii au fost acceptați și anume, aceia care au ascultat de cerințele Lui și s-au îmbrăcat cu haina de nuntă. Tot la fel stau lucrurile și cu oaspeții invitați la ospățul Evangheliei. Toți trebuie să fie cercetați îndeaproape de marele Împărat și numai aceia sunt primiți, care s-au îmbrăcat cu haina neprihănirii Domnului Hristos. {PDH 312.1}
Neprihănire înseamnă a face ceea ce este drept, căci toți vor fi judecați după faptele lor. Caracterele noastre se dau pe față prin ceea ce facem. Faptele arată dacă credința este sau nu adevărată. {PDH 312.2}
Pentru noi, nu este de ajuns să credem că Domnul Hristos nu este un înșelător, că religia Bibliei nu este o fabulă în mod iscusit ticluită. Noi putem crede că numele lui Isus este unicul nume sub soare prin care putem fi mântuiți și totuși, s-ar putea să nu facem din El, prin credință, Mântuitorul nostru personal. Nu este suficient a crede teoria adevărului. Nu este de ajuns a ne mărturisi credința în Hristos și a avea numele înscrise în registrele comunității. „Cine păzește poruncile Lui, rămâne în El, și El în el. Și cunoaștem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat”. „Și {PDH 312.3}
prin aceasta știm că îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui”, 1 Ioan 3, 24; 2, 3. Aceasta este adevărata dovadă a pocăinței. Oricare ar fi mărturisirea noastră de credință, ea nu valorează nimic, dacă Domnul Hristos nu este descoperit în noi prin fapte ale neprihănirii. {PDH 313.1}
Adevărul trebuie să fie sădit în inimă. El trebuie să aibă controlul asupra minții și să pună ordine în simțămintele noastre, întregul caracter trebuie să fie imaginea Cuvântului divin. Fiecare iotă și fiecare frântură de literă din Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie aduse în practica vieții de fiecare zi. {PDH 314.1}
Cel care devine părtaș al naturii divine, va fi în armonie cu marele standard al neprihănirii lui Dumnezeu, Legea Sa cea sfântă. Aceasta este regula prin care Dumnezeu măsoară faptele, acțiunile oamenilor. Prin Lege va fi probat caracterul la judecată. {PDH 314.2}
Sunt mulți aceia care pretind că, prin moartea Domnului Hristos, Legea a fost desființată; dar făcând astfel, ei contrazic chiar cuvintele Domnului Hristos care spun: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau profeții … căci … câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege”. Matei 5, 17.18. Spre a face ispășire pentru călcarea de către om a Legii, Domnul Hristos Și-a dat viața Sa. Dacă Legea ar fi putut fi schimbată sau înlăturată, atunci n-ar fi fost nevoie ca Donului Hristos să fi murit. Prin viața Sa trăită aici pe pământ, El a onorat Legea lui Dumnezeu. Prin moartea Sa, El a statornicit-o. El si-a dat viața ca jertfa, nu pentru a nimici Legea lui Dumnezeu, nu pentru a realiza un standard mai coborât al binelui, ci pentru ca dreptatea să poată fi menținută, pentru a se arăta că Legea este de neschimbat și că ea trebuie să rămână veșnic. {PDH 314.3}
Satana a susținut că este cu neputință pentru om să asculte de poruncile lui Dumnezeu; și este adevărat că în propriile noastre puteri noi nu putem să ascultăm de ele. Dar Domnul Hristos a venit în trup omenesc și, prin desăvârșita Lui ascultare, El a dovedit faptul că natura umană, contopită în natura divină, poate să asculte de toate preceptele Legii lui Dumnezeu. {PDH 314.4}
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Ioan 1, 12. Puterea aceasta nu se află în ființa omenească, ci este puterea lui Dumnezeu. Când cineva primește pe Hristos, el primește atunci și puterea de a trăi viața Lui. {PDH 314.5}
Dumnezeu cere de la copiii Săi desăvârșirea. Legea Sa este o transcriere a caracterului Său și este norma tuturor caracterelor. Acest standard veșnic este prezentat tuturor, pentru ca astfel să nu fie nici o greșeală cu privire la felul oamenilor din care Dumnezeu dorește să-Și alcătuiască împărăția Sa. Viața Domnului Hristos aici pe pământ a fost o expresie desăvârșită a Legii lui Dumnezeu și, când aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu devin asemenea Domnului Hristos în caracter, atunci ei vor fi ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Atunci, Domnul va avea încredere în ei spre a face parte din numărul celor care vor forma familia cerească. Îmbrăcați în veșmântul slăvit al neprihănirii Domnului Hristos, ei au un loc la ospățul împăratului. Ei au atunci dreptul de a se alătura mulțimii celor spălați în sângele Mielului. {PDH 315.1}
Cel care a intrat în sala ospățului fără haina de nuntă, reprezintă starea multora din ziua de azi. Ei mărturisesc a fi creștini și pretind ia avea dreptul la binecuvântările și privilegiile Evangheliei și totuși, ei nu simt nevoia unei transformări a caracterului. Ei n-au simțit niciodată o adevărată căință de păcat. Ei nu și-au dat niciodată seama de câtă nevoie au ei de Hristos și nici n-au exercitat credința în El. Ei n-au ajuns să biruiască tendințele moștenite sau cultivate, spre rău. Și totuși ei gândesc că sunt destul de buni prin ei înșiși și se încred în propriile lor merite, în loc de a se încrede în Hristos. Ca ascultători ai Cuvântului, ei vin la ospăț, dar n-au îmbrăcat haina neprihănirii Domnului Hristos. {PDH 315.2}
Mulți dintre cei ce se numesc creștini sunt numai oameni morali. Ei au respins acel dar care era singurul care putea să-i facă în stare să onoreze pe Hristos, reprezentându-L în lume. Lucrarea Duhului Sfânt este pentru ei o lucrare străină. Ei nu sunt împlinitori ai Cuvântului. Principiile cerului care-i deosebesc pe aceia care sunt una cu Hristos, de aceia care sunt una cu lumea, aproape nu se mai văd la ei. Cei care se numesc creștini, nu mai sunt deloc un popor separat și deosebit. Linia de despărțire nu se mai vede. Oamenii se supun lumii, practicilor, obiceiurilor și egoismului ei. Biserica a trecut de partea lumii în călcarea Legii, când de fapt lumea ar fi trebuit să se alăture bisericii ascultând de Lege. Biserica se întoarce zilnic spre lume. {PDH 315.3}
Toți aceștia așteaptă să fie mântuiți prin moartea Domnului Hristos, în timp ce refuză să trăiască viața Lui de sacrificiu de sine. Ei proslăvesc bogățiile harului dăruit și se străduiesc că se înveșmânteze într-o aparentă neprihănire, sperând ca în felul acesta să-și acopere defectele lor de caracter; dar eforturile lor nu vor fi de nici un folos în ziua Domnului. {PDH 316.1}
Neprihănirea Domnului Hristos nu va acoperi nici un păcat cultivat cu plăcere. Un om poate fi în inima sa un călcător al Legii; și totuși, dacă nu săvârșește nici un act exterior de călcare a Legii, el poate fi considerat de către lume ca având o mare integritate. Dar Legea lui Dumnezeu cercetează tainele inimii. Fiecare faptă este judecată după motivele ce o determină. Numai ceea ce este în armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu, numai aceea va rezista în ziua judecății. {PDH 316.2}
Dumnezeu este iubire. El a arătat că iubirea este darul Domnului Hristos. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Ioan 3, 16. El n-a reținut nimic de la cei răscumpărați ai Săi. El a dat întreg cerul, pentru ca din el noi să putem lua putere și destoinicie, pentru ca noi să nu fim dați înapoi sau biruiți de marele nostru vrăjmaș. Dar iubirea lui Dumnezeu nu-L face să îngăduie păcatul. El n-a îngăduit păcatul nici în Satana; nu l-a îngăduit nici în Adam sau Cain și El nu-l va îngădui în nici unul dintre fiii oamenilor. El nu va închide ochii față de păcatele noastre și nici nu va trece cu vederea defectele noastre de caracter. El așteaptă ca, în numele Său, noi să biruim. {PDH 316.3}
Aceia care resping darul neprihănirii Domnului Hristos, resping acele însușiri ale caracterului, care i-ar face fii și fiice ale lui Dumnezeu. Ei leapădă acel singur lucru care i-ar putea face demni de un loc la ospățul nunții Mielului. {PDH 316.4}
În parabolă, la întrebarea împăratului: „Cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?”, omul acela a amuțit. Tot așa va fi și în ziua cea mare a judecății. Acum, oamenii pot găsi scuze pentru defectele lor de caracter, dar în ziua aceea, ei nu vor mai putea prezenta nici o scuză. {PDH 317.1}
Comunitățile care mărturisesc, în această generație, a fi ale Domnului Hristos, se bucură de cele mai mari privilegii. Domnul ne-a fost descoperit într-o lumină mereu crescândă. Privilegiile noastre sunt cu mult mai mari decât au fost privilegiile vechiului popor al lui Dumnezeu. Noi nu avem numai lumina cea mare ce a fost încredințată poporului Israel, ci noi avem dovezile mereu crescânde ale mântuirii celei mari ce ne-a fost adusă prin Domnul Hristos. Ceea ce pentru poporul Israel era un simbol, o umbră, pentru noi este o realitate. Ei aveau istoria Vechiului Testament; noi avem Vechiul și Noul Testament. Noi avem asigurarea unui Mântuitor care are să vină, un Mântuitor care a fost crucificat, dar care a înviat și care ieșind din mormântul lui Iosif a proclamat: „Eu sunt învierea și viața”. Prin cunoașterea Domnului Hristos și a iubirii Sale, Împărăția lui Dumnezeu se află în mijlocul nostru. Domnul Hristos ne este descoperit în predici și cântat în cântări. Ospățul spiritual este din abundență așezat înaintea noastră. Haina de nuntă, care ne este pusă la dispoziție, având un preț nespus de mare, este oferită cu generozitate și fără plată oricărui suflet. Prin solii lui Dumnezeu, ne sunt prezentate neprihănirea Domnului Hristos, îndreptățirea prin credință, „făgăduințele nespus de mari și sfinte” ale Cuvântului lui Dumnezeu, o intrare liberă la Tatăl, prin Hristos, mângâierea Duhului Sfânt și asigurarea bine întemeiată a vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu. Ce ar fi putut face Dumnezeu pentru noi și n-a făcut, spre a pregăti, pentru noi, cina cea mare, ospățul ceresc? {PDH 317.2}
În ceruri îngerii slujitori declară că: „Lucrarea ce ne-a fost dată s-o aducem la îndeplinire, a fost săvârșită. Am izgonit oștile îngerilor răi. Am adus strălucire și lumină în sufletele oamenilor și am făcut să fie vie în memoria lor, iubirea lui Dumnezeu, exprimată în Isus Hristos. Le-am îndreptat ochii spre Crucea Domnului Hristos. Inimile lor au fost profund mișcate de sentimentul vinovăției păcatului lor, care a crucificat pe Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost convinși de vinovăția lor. {PDH 318.1}
Ei au văzut pașii pe care trebuie să-i facă în procesul convertirii lor; ei au simțit puterea Evangheliei; inimile lor s-au înduioșat văzând dulceața iubirii lui Dumnezeu. Ei au văzut frumusețea caracterului Domnului Hristos”. Dar pentru mulți totul a fost în zadar. Ei n-au vrut să se dezbrace de hainele pământești, spre a putea fi îmbrăcați cu haina cerului. Inimile lor s-au dedat la lăcomie. Ei au iubit societatea lumii mai mult decât au iubit pe Dumnezeul lor. {PDH 318.2}
Solemnă va fi ziua hotărârii finale, în viziunea profetică, apostolul Ioan o descrie astfel: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui, și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea Vieții…. Si morții au fost Judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea”. Apocalips 20, 1l-l2. {PDH 318.3}
Tristă va fi, în ziua aceea, revederea lucrurilor trecute, când oamenii vor sta față în față cu veșnicia, întreaga viață va fi prezentată exact așa cum a fost. Plăcerile lumii, bogățiile și onorurile, nu vor mai părea atunci așa de importante. Oamenii vor vedea atunci că neprihănirea pe care ei au disprețuit-o, numai ea singură are valoare. Ei vor vedea atunci că și-au modelat caracterele lor sub influența amăgirilor lui Satana. Hainele pe care ei și le-au ales sunt de fapt semnul legământului lor față de marele apostat. Ei vor vedea atunci rezultatele hotărârii lor. Ei vor ajunge atunci să cunoască ce înseamnă să calci în picioare poruncile lui Dumnezeu. {PDH 318.4}
Nu va mai fi un alt timp de har în care păcătosul să se pregătească pentru veșnicie, în viața aceasta noi trebuie să ne îmbrăcăm cu haina neprihănirii Domnului Hristos. Aceasta este singura noastră ocazie de a ne forma caracterul pentru căminul pe care Domnul Hristos l-a pregătit pentru aceia care ascultă de poruncile Sale. {PDH 319.1}
Zilele cercării noastre se apropie repede de încheiere. Sfârșitul este aproape. Nouă ne este adresată avertizarea: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură, și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră”. Luca 21, 34. Luați seama, ca nu cumva să fiți nepregătiți. Luați seama să nu fiți găsiți cumva, la ospățul împăratului, fără haina de nuntă. {PDH 319.2}
„Căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți”. Matei 24, 44. „Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea”. Apocalipsa 16, 15. {PDH 319.3}
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s