Iosua 13

Iosua a slujit mulți ani ca războinic viteaz, atât sub conducerea lui Moise, cât și ca lider, conducător al lui Israel. Și Domnul i-a spus: ”Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, şi ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare.” Apoi Domnul enumeră teritoriul care urma să fie cucerit. Ca adevărat slujitor al lui Dumnezeu, Iosua era dispus să se pună cu totul la dispoziția Domnului. Pe vremea aceea avea cam 92 de ani și se simțea ușurat să predea responsabilitatea semințiilor. El a mai trăit încă 18 ani și a murit când avea 110 ani (Judecători 2:8). Este important să înțelegem deosebirea între lucrarea făcută de Iosua și lucrarea care a rămas să fie făcuta de poporul Israel (SDABC, vol. 2, p.240).

Dumnezeu nu permite niciodată unei sigure persoane din conducere să realizeze tot ce e de făcut, pentru că aceasta l-ar face/ar face-o să creadă că a avut succes prin propria putere. Acest lucru este la fel de adevărat și în viața noastră spirituală. Toate biruințele în plan spiritual și alte realizări sunt realizate prin efort de echipă, prin Duhul Sfânt și cooperarea noastră.

Willi Edward Hucks II

Secretarul Asociației Pastorale

Conferința Generală

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s