2 Împărați 11

Chiar atunci când Atalia credea că are totul sub control, judecata ei a venit dintr-o dată. Faptele împotriva lui Dumnezeu vor duce cu siguranță la eșec. Atalia a crezut că i-a ucis pe toți așa că poziția ei în regat era sigură, dar nu și-a dat seama ca Ioas fusese protejat de către Dumnezeu încă de la naștere. Dumnezeu nu ar fi lăsat răul să predomine. În relatarea de astăzi, Iehoiada a fost instrumentul lui Dumnezeu pentru a aduce împărăția înapoi la a fi poporul ales al lui Dumnezeu.

Uneori deoarece credem că Dumnezeu este în control, avem tendința de pune totul în seama Lui cu speranța ca circumstanțele vor deveni cumva mai liniștite și mai bune. Este nedrept față de Dumnezeu și față de cei din jurul nostru să nu facem planuri și să nu organizăm. De fapt, voia lui Dumnezeu este cel mai bine împlinită atunci când noi ne îndeplinim îndatoririle în mod excelent.

Când răul este răsturnat, este  de asemenea important să se facă o alianță  cu Dumnezeu, așa  cum a făcut Iehoiada. ”El a făcut un legământ între Domnul, împărat și popor prin care ei aveau să fie poporul Domnului.” Promisiunile pământești deseori pot da greș dar determinarea de a-L urma pe Dumnezeu și de a deveni poporul Său ales este primul pas către împăcarea cu El.

Daniel Jiao – Uniunea Misiunii Chineze

Traducere: Andreea Mareș

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s