Să fii răspunsul rugăciunii cuiva

Este ceva cu adevărat minunat să fii răspunsul rugăciunii altcuiva. Am avut recent o astfel de experiență și a întărit profund credința mea. Iată ce s-a întâmplat.

Una dintre surorile din biserica mea trece printr-o situație foarte dificilă- una dintre acele situații care te fac să te întrebi dacă Dumnezeu există cu adevărat. Auzisem  despre problemele ei, dar cum nu o cunoșteam foarte bine, nu eram sigur ce aș fi putut face în afară de a mă ruga pentru ea.

Mi-am amintit mult citatele cuvinte ale lui E.M. Bounds: ” Poți face mai mult decât să te rogi, după ce te-ai rugat; dar nu poți face nimic mai mult decât să te rogi până ce nu te-ai rugat.” Așa că în nici un caz nu diminuam valoarea rugăciunii când asta era tot ceea ce se putea face. Aceasta pregătește literalmente terenul pentru tot ceea ce vrea Dumnezeu să facă într-o situație dată. Așa încât m-am rugat.

Spre marea mea surprindere, sora pentru care fusesem preocupat și mă rugasem m-a abordat la biserică într-o dimineață de Sabat. Am schimbat cuvinte amabile, ne-am urat unul altuia ”Sabat fericit!”. Apoi ea a făcut o pauză, s-a uitat la mine întrebător, a zâmbit și a plecat.

Nu m-am gândit la nimic atunci, dar câteva săptămâni mai târziu ne-am ciocnit din nou la biserică. De data aceasta m-a întrebat dacă am putea vorbi cândva. Am fost de acord și ne-am întâlnit în cursul după-amiezii la biserică pentru a studia Biblia încercând să descoperim voia lui Dumnezeu pentru viața ei. Atunci mi-a spus și ”restul poveștii” cum ar spune  regretatul Paul Harvey.

Ea ceruse lui Dumnezeu să-i arate cu cine să vorbească despre situația ei. S-a simțit impresionată să vorbească cu mine, dar încă ezita.

”Dacă Dwain este persoana cu care să vorbesc” s-a rugat ea,  ”ajută-mă să-l văd la biserică Sabatul acesta.”

Eu am fost prima persoană care a salutat-o la biserică în ziua aceea și de aceea s-a uitat întrebător la mine.

Câteodată Dumnezeu îngăduie să fim răspunsul rugăciunii cuiva. Să fim totdeauna gata să slujim altora atunci când sunt în nevoie.

Dwain Esmond este director asociat la Ellen G. White Estate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s