1 Cronici 14

1. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David şi lemn de cedru, şi cioplitori de piatră, şi tâmplari să-i zidească o casă.
2. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că împărăţia lui s-a înălţat foarte mult, din pricina poporului Său, Israel.
3. David a mai luat neveste şi la Ierusalim: şi a mai născut fii şi fiice.
4. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
5. Ibhar, Elişua, Elfelet,
6. Noga, Nefeg, Iafia,
7. Elişama, Beeliada şi Elifelet.
8. Filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul şi s-au suit cu toţii să-l caute. David a fost înştiinţat de acest lucru şi le-a ieşit înainte.
9. Filistenii au venit şi s-au răspândit în valea refaimiţilor.
10. David a întrebat pe Dumnezeu zicând: „Să mă sui împotriva filistenilor, şi îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis: „Suie-te, şi-i voi da în mâinile tale.”
11. S-au suit la Baal-Peraţim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmaşii mei prin mâna mea, ca pe nişte ape care se scurg.” De aceea s-a dat locului acestuia numele Baal-Peraţim.
12. Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arşi în foc după porunca lui David.
13. Filistenii s-au răspândit din nou în vale.
14. David a întrebat iarăşi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: „Să nu te sui după ei; întoarce-te de la ei şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.
15. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să ieşi la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea filistenilor.”
16. David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, şi oastea filistenilor a fost bătută de la Gabaon până la Ghezer.
17. Faima lui David s-a răspândit în toată ţara, şi Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s