Capitolul 41 — Apostazia de la Iordan

Capitol bazat pe textele din Numeri 25.
Cu inima veselă şi cu credinţa în Dumnezeu reînnoită, oştile lui Israel s-au întors biruitoare de la Basan. Deja puseseră stăpânire pe un ţinut bogat şi aveau o puternică încredere în imediata cucerire a Canaanului. Numai Iordanul se afla între ei şi pământul făgăduit. Chiar dincolo de Iordan, în faţa lor, se afla o câmpie roditoare, plină de verdeaţă, udată de lacuri şi izvoare de apă şi umbrită de palmieri maiestuoşi. În părţile apusene ale câmpiei se înălţau turnurile şi palatele Ierihonului, care era aşa de bine aşezat în livezile lui de palmieri, încât i se dăduse numele de „cetatea palmierilor”. {PP 453.1}
Pe partea răsăriteană a Iordanului, între râu şi podişul înalt pe care-l străbătuseră, mai era o câmpie lată de câţiva kilometri ce se întindea pe o oarecare distanţă de-a lungul apei. Valea aceasta adăpostită avea climat tropical; aici înflorea salcâmul, de unde şi numele „valea salcâmilor”. Aici şi-au aşezat tabăra izraeliţii, aflând un adăpost plăcut în dumbrăvile de salcâmi, de-a lungul apei. {PP 453.2}
Dar, în mijlocul acestor locuri atrăgătoare, ei aveau să dea de un rău mai ucigător decât cele mai tari oştiri de bărbaţi înarmaţi sau decât fiarele sălbatice ale pustietăţii. ţinutul acesta atât de bogat în bunătăţi naturale fusese întinat de locuitorii lui. Cu prilejul slujirii obşteşti a lui Baal, zeitatea lor cea mai mare, aveau loc petrecerile cele mai josnice şi mai păgâneşti. Pretutindeni erau locuri cunoscute pentru idolatrie şi desfrâu, ale căror nume chiar aminteau stricăciunea şi corupţia poporului. {PP 453.3}
Stările acestea din jurul lor au avut o înrâurire întinătoare asupra israeliţilor. Inima lor s-a deprins cu gânduri murdare, care s-au întins curând prin toată tabăra; viaţa de huzur şi lenevie a avut asupra lor o înrâurire stricăcioasă. Aproape fără să-şi dea seama, s-au îndepărtat de Dumnezeu şi au ajuns într-o stare în care au devenit o pradă uşoară pentru ispită. În timp ce se aflau în tabără la Iordan, Moise a luat măsuri pentru cucerirea Canaanului. Marele conducător era prins cu totul de lucrarea aceasta; dar pentru popor, timpul acesta lipsit de griji, în aşteptare, a ajuns să fie peste măsură de ispititor şi, nu peste multe săptămâni, viaţa lor ajunse să fie mânjită de grozave rătăciri de la calea virtuţii şi credincioşiei. La început, au fost numai puţine legături între izraeliţi şi vecinii lor păgâni; după un timp însă, au început să se strecoare în tabără femei madianite. Înfăţişarea lor nu era bătătoare la ochi, iar planurile lor au fost săvârşite atât de pe ascuns, încât atenţia lui Moise nu a fost atrasă de lucrul acesta. Femeile acestea aveau de gând ca, prin legătura lor cu izraeliţii, să-i ducă la călcarea Legii lui Dumnezeu, să le îndrepte mintea la obiceiurile şi apucăturile păgâneşti şi să-i momească la idolatrie. Gândurile acestea au fost ţinute ascunse cu grijă sub haina prieteniei, aşa încât n-au fost privite cu bănuială nici de supraveghetorii poporului. {PP 453.4}
La îndemnurile lui Balaam, împăratul Moabului a pus la cale o mare petrecere în cinstea zeilor lor şi i-a dat în grijă lui Balaam să-i determine pe izraeliţi să ia şi ei parte. Întrucât era privit de ei ca profet al lui Dumnezeu, nu i-a fost greu să-şi aducă la îndeplinire planul. O mare parte din popor s-a dus cu el să vadă sărbătorile. S-au încumetat să umble pe calea oprită şi s-au prins în laţul lui Satana. Ademeniţi de muzică şi de jocuri, aţâţaţi de frumuseţea vestalelor păgâne, s-au lepădat de credincioşia lor faţă de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăţ şi veselie, mintea li s-a întunecat când au băut vin şi lanţurile stăpânirii de sine au fost rupte. Pornirile fireşti au ajuns să-i stăpânească şi, o dată ce conştiinţa li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecaţi şi să se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgâneşti şi au luat parte la cele mai înjositoare ceremonii. {PP 454.1}
N-a trebuit mult timp ca otrava să se întindă ca o molimă ucigătoare prin toată tabăra lui Israel. Aceia care ar fi trebuit să-i înfrângă în luptă pe vrăjmaşii lor au fost înfrânţi prin şiretenia femeilor păgâne. Poporul părea că este vrăjit. Mai marii şi fruntaşii poporului au fost printre cei dintâi care s-au abătut, apoi mulţi alţii din popor, încât apostazia a ajuns generală. „Israel s-a alipit de Baal-Peor” (Numeri 25, 3). Când, în cele din urmă, a văzut şi Moise ce se petrece şi ce prăpăd a venit peste ei, atacurile vrăjmaşilor lor ajunseseră să izbutească atât de mult, încât nu numai că izraeliţii luau parte la serviciile destrăbălate ale închinării idolatre de la muntele Por, ci se ajunsese ca obiceiurile păgâneşti să fie ţinute chiar şi în tabără. Bătrânul conducător s-a umplut de indignare şi mânia lui Dumnezeu s-a aprins. {PP 454.2}
Practicile idolatre ale israeliţilor au realizat tot ce nu au putut să facă formulele magice ale lui Balaam — i-au despărţit de Dumnezeu. Datorită judecăţilor ce s-au abătut de îndată asupra sa, poporul a început să-şi dea seama de grozăvia păcatelor lui. O molimă înspăimântătoare s-a abătut asupra taberei şi zece mii dintre ei au murit. Dumnezeu a dat porunca să fie omorâţi de judecători toţi cei care conduseseră la apostazia aceasta. Porunca s-a împlinit fără întârziere. Cei vinovaţi au fost ucişi, iar trupurile lor moarte au fost spânzurate în văzul întregului Israel, pentru ca cei din tabără, văzând cât de aspră era purtarea cu căpeteniile lor, să-şi dea seama de adânca neplăcere a lui Dumnezeu faţă de păcatul lor, iar pe ei să-i apuce groaza de mânia Lui. {PP 455.1}
Toţi şi-au dat seama că pedeapsa era îndreptăţită şi au dat fuga la cortul întâlnirii; plângând şi cu adâncă umilinţă şi-au recunoscut păcatul. În timp ce plângeau înaintea lui Dumnezeu la intrarea cortului mărturiei, în timp ce molima bântuia încă, omorându-i pe oameni, iar judecătorii îşi săvârşeau lucrarea înspăimântătoare, Zimri, una dintre căpeteniile lui Israel, a venit în tovărăşia unei desfrânate madianite, „fata lui ţur, căpetenia seminţiilor ieşite dintr-o casă părintească din Madian”, pe care o ducea la cortul său, trecând semeţ prin tabără. Niciodată nu se arătase desfrâul mai obraznic sau mai respingător. Aţâţat de vin, Zimri se fălea cu păcatul lui, „ca locuitorii Sodomei”, şi se purta batjocoritor în ticăloşia lui. Preoţii şi conducătorii, plini de durere şi umilinţă, se aruncaseră cu faţa la pământ şi plângeau, „între tindă şi altar”, rugându-L stăruitor pe Dumnezeu să-şi ierte poporul şi să nu facă de ruşine moştenirea, când acest conducător al poporului se arătă îngâmfat cu păcatul lui în mijlocul adunării, ca şi cum ar fi vrut să sfideze mânia lui Dumnezeu şi să-şi bată joc de judecătorii poporului. Fineas, fiul lui Eleazar, marele preot, se ridică din mijlocul adunării şi, luând o suliţă, „s-a luat după omul acela din Israel până la cortul lui” şi i-a omorât pe amândoi. Astfel, plaga s-a oprit în timp ce preotul care a împlinit judecata divină a fost onorat în faţa întregului Israel, iar lui şi casei lui le-a fost dată preoţia pentru veşnicie. {PP 455.2}
„Fineas … a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel”, spunea solia divină; „de aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi, pentru el şi pentru sămânţa lui după el, legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.” {PP 455.3}
Judecăţile cu care a fost lovit Israel la Sitim din pricina păcatelor lui au adus moartea celor ce mai rămăseseră în viaţă din ceata cea mare a celor care, cu aproape patruzeci de ani mai înainte, îşi atrăseseră osânda de a muri în pustie. Numărătoarea poporului făcută în timpul rămânerii lor pe câmpiile Iordanului, potrivit cu porunca lui Dumnezeu, arată că „între ei nu era nici unul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustia Sinai … afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun” (Numeri 26, 64.65). {PP 456.1}
Dumnezeu trimisese pedepse asupra israeliţilor pentru că se lăsară prinşi de ispitele madianiţilor; dar ispititorii nu puteau să scape de mânia judecăţii divine. Amaleciţii, care îl atacaseră pe Israel la Refidim, când s-au aruncat asupra celor obosiţi, rămaşi pe urmă din oştire, n-au fost pedepsiţi decât mult mai târziu; dar madianiţii, prin care fuseseră duşi în păcat, trebuia să simtă îndată pedepsele lui Dumnezeu, ca nişte vrăjmaşi mai primejdioşi. „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiţilor”, spunea porunca dată de Dumnezeu lui Moise, „apoi vei fi adăugat la poporul tău.” (Numeri 31, 2). Însărcinarea aceasta a fost îndeplinită fără întârziere. Din fiecare seminţie au fost aleşi câte o mie de bărbaţi şi trimişi sub conducerea lui Fineas. „Au înaintat împotriva Madianului după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul; şi au omorât pe toţi bărbaţii. Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe … cei cinci împăraţi ai Madianului; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.” Chiar şi femeile care fuseseră luate ca prizoniere de oastea biruitoare au fost ucise la porunca lui Moise, ca unele care erau vrăjmaşii cei mai primejdioşi şi mai vinovaţi ai lui Israel. {PP 456.2}
Aşa a fost sfârşitul acelora care au pus la cale nenorocirea poporului lui Dumnezeu. Psalmistul zice: „Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au pus.” (Psalmii 9, 15). „Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-şi părăseşte moştenirea. Ci se va face odată judecată după dreptate şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună”. Când „se strâng împotriva vieţii celui neprihănit, şi osândesc sângele nevinovat”, Domnul „va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor” (Psalmii 94, 14.15.21.23). {PP 456.3}
Când a fost chemat să-i blesteme pe evrei, Balaam nu le-a putut face nici un rău, cu toate cuvintele lui vrăjitoreşti; căci Domnul „nu vede nici o fărădelege în Iacov”, „nici o răutate în Israel” (Numeri 23, 21.23). Dar când au călcat Legea lui Dumnezeu, lăsându-se pradă ispitei, Păzitorul lor S-a depărtat de la ei. Câtă vreme poporul lui Dumnezeu rămâne credincios poruncilor Sale, nici un blestem şi nici o vrăjitorie nu-l pot lovi pe Israel. Întreaga putere a lui Satana şi toate loviturile date de el cu şiretenie nu urmăresc altceva decât să împingă la păcat. Când cei care spun că sunt păstrătorii Legii lui Dumnezeu calcă în picioare prescripţiile ei, se despart în felul acesta de Dumnezeu şi nu mai sunt în stare să stea în picioare înaintea vrăjmaşilor lor. {PP 457.1}
Izraeliţii care nu au putut să fie biruiţi de armele sau vrăjitoriile madianiţilor au căzut pradă femeilor lor desfrânate. Iată cum femeile care sunt în slujba lui Satana îşi folosesc puterea pentru a prinde sufletele în cursă şi a le nimici. „Ea a făcut să cadă multe jertfe şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea” (Proverbe 7, 26). Astfel s-a întâmplat că fiii lui Set au fost seduşi, părăsind cinstea, integritatea lor, şi în felul acesta poporul cel sfânt a ajuns corupt. În acelaşi fel a fost ispitit Iosif. La fel şi-a trădat Samson puterea, apărarea lui Israel, în mâinile filistenilor. Tot în lucruri de felul acesta a căzut şi David. Iar Solomon, cel mai înţelept dintre împăraţi, care de trei ori fusese numit fiu gingaş al Dumnezeului său, a ajuns un rob al patimilor şi şi-a lăsat credincioşia pradă puterii lor ademenitoare. {PP 457.2}
„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10, 11.12). Satana cunoaşte bine materialul cu care are de-a face în inima omului. El cunoaşte acele trăsături din fiecare caracter care pot fi mai uşor atacate, deoarece le-a studiat mii de ani cu o râvnă demonică şi, în generaţiile care au urmat una după alta, s-a străduit să-i răstoarne pe cei mai tari bărbaţi, prinţi din Israel, prin aceleaşi ispite care au izbutit atât de teribil la Baal — Por. În toate veacurile se găsesc epave de caracter, care s-au ciocnit de stâncile poftelor firii pământeşti. Astăzi, când ne apropiem de sfârşitul timpului, iar poporul lui Dumnezeu se află la hotarele Canaanului ceresc, Satana, ca şi pe vremuri, îşi va dubla sforţările pentru a-i împiedica să păşească pe pământul făgăduit. El întinde curse pentru fiecare suflet. Nu numai cei neştiutori şi needucaţi trebuie să fie cu luare aminte. El va pregăti ispite şi pentru aceia care se găsesc în locurile cele mai de cinste şi în slujbele cele mai sfinte; dacă poate să-i ademenească să-şi întineze sufletul, atunci, prin ei, e în stare să-i ducă pe mulţi la pieire. şi pentru aceasta se slujeşte de aceleaşi mijloace şi astăzi, ca şi acum trei mii de ani. Prin prietenii lumeşti, prin expunerea frumuseţii, prin ispita satisfacerii poftelor, prin dezmăţ, petreceri sau un pahar cu vin, el îi duce pe oameni la călcarea poruncii a şaptea. {PP 457.3}
Satana l-a ademenit pe Israel mai întâi la necumpătare şi numai după aceea l-a atras la idolatrie. Aceia care dezonorează chipul lui Dumnezeu şi mânjesc templul Lui în însăşi fiinţa lor nu se vor da înapoi de la nici o batjocorire a lui Dumnezeu, care ar mulţumi pofta inimii lor stricate. Împlinirea poftelor păcătoase slăbeşte mintea şi înjoseşte sufletul. Puterile morale şi spirituale sunt slăbite şi paralizate prin împlinirea poftelor josnice şi este cu neputinţă pentru robul patimilor să priceapă obligativitatea sfântă a Legii lui Dumnezeu, să preţuiască ispăşirea sau să-şi dea seama de valoarea sufletului. Bunătatea, curăţia şi adevărul, temerea de Dumnezeu şi iubirea de cele sfinte — toate aceste simţiri sfinte şi năzuinţe alese, care îl leagă pe om de lumea cerească, sunt mistuite în focul poftelor. Sufletul ajunge un pustiu trist şi întunecat, locuinţa duhurilor rele şi „o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte”. Fiinţe zidite după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ajung să fie înjosite până la treapta animalelor lipsite de raţiune. {PP 458.1}
Evreii au fost făcuţi să calce în picioare Legea lui Dumnezeu şi să atragă judecăţile Lui asupra neamului lor prin faptul că au avut legături cu oamenii idolatri şi au luat parte la petrecerile lor. În acelaşi fel izbuteşte Satana şi astăzi, în cea mai mare măsură, să-i amăgească la păcat pe urmaşii lui Hristos, ademenindu-i să lege prietenii cu nelegiuiţii şi să ia parte la petrecerile lor. „De aceea ieşiţi din mijlocul lor şi depărtaţi-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeţi de ce este necurat” (2 Corinteni 6, 17). Dumnezeu cere de la poporul Său de astăzi să fie tot atât de mult deosebit de lume în ce priveşte obiceiurile, purtarea şi principiile, cât îi cerea şi poporului Său de pe timpuri. Dacă ei ascultă în chip credincios de învăţăturile Cuvântului Lui, deosebirea aceasta va fi netă; altfel, nu este cu putinţă. Poruncile date evreilor de a nu se amesteca cu păgânii nu erau mai clare sau mai explicite decât acelea care îi opresc pe creştini să se lase în voia spiritului şi obiceiurilor celor nelegiuiţi. Domnul Hristos ne spune: „Nu iubiţi lumea (păcatul, n.tr.), nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (1 Ioan 2, 15). „Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4, 4). Urmaşii Domnului Hristos trebuie să se despartă de păcătoşi şi să caute să vină în legătură cu ei numai atunci când li se poate face acelora bine. Nu putem fi destul de hotărâţi în ce priveşte evitarea celor care caută să ne depărteze de Dumnezeu. Atunci când ne rugăm: „şi nu ne duce pe noi în ispită”, trebuie să fugim şi noi cât mai mult de ispită.{PP 458.2}
Izraeliţii au fost ispitiţi să păcătuiască într-un moment când se aflau într-o stare de tihnă şi siguranţă. Au pierdut din vedere să caute fără încetare faţa lui Dumnezeu, au uitat să se mai roage şi s-au lăsat în voia unei deosebite încrederi în sine. Comoditatea, lenevia şi înclinaţia către petreceri au lăsat nesupravegheată citadela sufletului şi gândurile josnice şi-au făcut intrare. Trădătorii de dincoace de ziduri au fost aceia care au dărâmat întăriturile principiilor şi l-au lăsat pe Israel pradă puterii lui Satana. În felul acesta caută Satana şi în zilele noastre să nimicească sufletele. Un lung proces pregătitor, necunoscut lumii, se desfăşoară în inimă înainte ca un creştin să săvârşească făţiş păcatul. Sufletul nu coboară deodată de la curăţie şi sfinţenie, la viaţa de rând, la patimi şi fărădelege. E nevoie de timp pentru ca aceia care sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu să ajungă ca nişte brute sau cu chipuri demonice. Noi suntem schimbaţi prin privire. Omul care nutreşte în inimă cugete necurate ajunge în cele din urmă să aibă plăcere de păcatele pe care altădată la privea cu scârbă. {PP 459.1}
Satana foloseşte orice mijloc pentru ca nelegiuirea şi patimile josnice să fie ceva foarte obişnuit şi plăcut între oameni. Nu putem merge pe străzile oraşelor noastre fără să vedem cum nelegiuirile sunt amintite pe faţă, fie că sunt descrise într-un roman, fie că sunt reprezentate pe scena unui teatru. Inima ajunge să se deprindă cu păcatul. În publicaţiile de toate zilele, li se povestesc oamenilor faptele celor răi şi stricaţi şi tot ce poate aţâţa patimile li se înfăţişează în povestiri ispititoare. Ei aud şi citesc atât de mult despre aceste fărădelegi înjositoare, încât conştiinţa care odată era foarte simţitoare şi se dădea înapoi cu scârbă de la scenele acestea ajunge să se înăsprească şi să se ocupe cu foarte mult interes de asemenea lucruri. {PP 459.2}
Multe dintre distracţiile populare din zilele noastre, care sunt frecventate cu plăcere chiar de către aceia care se numesc creştini, tind către acelaşi scop pe care-l aveau cele ale păgânilor. De fapt, sunt puţine dintre ele acelea pe care Satana nu le foloseşte pentru a pierde suflete. Prin intermediul teatrului, el a făcut ca timp de secole patimile să fie aţâţate şi viciul să fie slăvit. Opera cu strălucirea ei, fascinanta ei prezentare, dansul, jocul de cărţi, toate sunt folosite de Satana pentru a rupe lanţurile principiilor şi pentru a deschide porţile împlinirii poftelor păcătoase. La orice întâlnire pentru satisfacerea plăcerilor, unde mândria este încurajată sau apetitul satisfăcut, unde omul este determinat să-L uite pe Dumnezeu şi să piardă din vedere interesele veşnice, Satana strânge lanţurile sale în jurul sufletelor. {PP 459.3}
„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice”, spunea sfatul înţelepciunii, „căci din ea ies izvoarele vieţii.” Căci omul este cum „îşi face socotelile în suflet” (Proverbe 4, 23; 23, 7). Inima trebuie să fie înnoită prin harul lui Dumnezeu; altfel, în zadar va umbla după curăţirea vieţii. Cel care încearcă să-şi clădească un caracter plin de virtuţi, fără să se sprijine pentru aceasta pe harul lui Hristos, îşi zideşte casa pe nisip mişcător. În ceasul cel greu al ispitei, desigur că se va prăbuşi. Rugăciunea lui David să fie strigătul fiecărui suflet: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmii 51, 10). Iar după ce am ajuns părtaşi ai harului divin, trebuie să mergem înainte până la desăvârşire, „păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă” (1 Petru 1, 5). {PP 460.1}
şi totuşi, avem şi noi ceva de făcut pentru a ne împotrivi ispitei. Aceia care nu doresc să cadă pradă atacurilor lui Satana trebuie să-şi apere bine porţile sufletului; trebuie să se ferească de a citi, a privi sau a asculta ceea ce trezeşte gânduri murdare. Să nu-şi lase mintea şi gândurile să alerge la întâmplare după oricare subiect ce iese în cale, după cum li-l aduce Satana înainte. „De aceea încingeţi-vă coapsele minţii voastre”, spune apostolul Petru, „fiţi treji … nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă; ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” (1 Petru 1, 13-15). Pavel zice: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4,8). Aceasta cere rugăciune stăruitoare şi o continuă veghere. Trebuie să fim sprijiniţi de puterea dăinuitoare a Duhului Sfânt care îndrumă gândurile către cer şi le deprinde să stăruiască la cele curate şi sfinte. Pe lângă aceasta, trebuie să cercetăm cu râvnă Cuvântul lui Dumnezeu. „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, zice psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119, 9.11). {PP 460.2}
Păcatul săvârşit de izraeliţi la Baal-Peor a adus judecăţile lui Dumnezeu asupra naţiunii şi, dacă în zilele noastre aceleaşi păcate nu atrag aşa de grabnic pedeapsa, ele îşi vor primi tot aşa de sigur răsplata. „Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 17). Natura leagă pedepse grozave de păcatele acestea, pedepse care mai curând sau mai târziu se abat asupra oricărui făcător de rele. Mai mult decât toate celelalte păcate, acestea au dus la degenerarea neamului nostru şi dau naştere la o povară de boli şi suferinţe cu care este blestemată lumea noastră. S-ar putea ca oamenii să izbutească pentru un timp să-şi ascundă abaterile de ochii semenilor lor, dar vor culege tot atât de sigur suferinţe, boli, nebunie sau moarte, roadele faptelor lor rele. Iar dincolo de viaţa aceasta, aşteaptă judecata, care va da ca răsplată pedeapsa veşnică. „Cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”, ci împreună cu Satana şi cu îngerii răi îşi vor avea partea în „iazul de foc”, care este „moartea a doua” (Galateni 5, 21; Apocalipsa 20, 14). {PP 461.1}
„Buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.” „Depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi; ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta şi tu să te trudeşti pentru casa altuia; ca nu cumva să gemi la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi.” „Căci casa ei pogoară la moarte.” „Nici unul care se duce la ea nu se va mai întoarce.” „El nu ştie că acolo sunt morţii şi că oaspeţii ei sunt în văile locuinţei morţilor.” (Proverbe 5, 3.4.8-11; 2,18.19; 9,18). {PP 461.2}
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s