Psalm 38

1. (Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.) Doamne, nu mă mustra în mânia Ta şi nu mă pedepsi în urgia Ta.
2. Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea.
3. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
4. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine.
5. Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
6. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
7. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
8. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.
9. Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta, şi suspinele mele nu-Ţi sunt ascunse.
10. Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
11. Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau deoparte.
12. Cei ce vor să-mi ia viaţa îşi întind cursele; cei ce-mi caută nenorocirea spun răutăţi şi toată ziua urzesc la înşelătorii.
13. Iar eu sunt ca un surd, n-aud; sunt ca un mut care nu deschide gura.
14. Sunt ca un om care n-aude şi în gura căruia nu este niciun răspuns.
15. Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne Dumnezeule!
16. Căci zic: „Nu îngădui să se bucure vrăjmaşii mei de mine şi să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul!”
17. Căci sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea.
18. Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
19. Dar vrăjmaşii mei sunt plini de viaţă şi plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei sunt mulţi la număr.
20. Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
21. Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
22. Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s