Capitolul 2 — Templul şi consacrarea lui

Solomon a adus la îndeplinire, cu înţelepciune, planul îndelung cultivat al lui David, acela de a înălţa un templu Domnului. Timp de şapte ani, Ierusalimul a fost plin de lucrători harnici, ocupaţi cu nivelarea locului rânduit, cu ridicarea unor ziduri de consolidare şi aşezarea de temelii largi „pietre mari, măreţ cioplite” (1 Împăraţi 5, 17) cu prelucrarea copacilor uriaşi, aduşi din pădurea Libanului şi cu înălţarea sanctuarului măreţ. {PR 35.1}
În acelaşi timp cu pregătirea lemnelor şi a pietrelor pentru care mii de oameni îşi încordau puterile, executarea mobilierului templului înainta mereu sub conducerea lui Hiram din Tir „un meşter priceput, înzestrat cu înţelepciune pentru lucrări în aur, în argint, în aramă, în fier, în piatră şi în lemn, în materii vopsite în purpură şi în albastru, în materii de vison şi cârmâz” (2 Cronici 2, 13.14). {PR 35.2}
Astfel, în timp ce clădirea de pe muntele Moria se înălţa fără zgomot „din pietre cioplite gata, înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici un ciocan, nici o secure, nici o unealtă de fier nu s-a auzit în casă, în timpul zidirii” (1 Împăraţi 6, 7), asamblarea lor armonioasă era executată după modelul dat de David fiului său, cu „toate uneltele care erau pentru casa lui Dumnezeu” (2 Cronici 4, 19). Între acestea se aflau: altarul tămâierii, masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului, sfeşnicul şi candelele împreună cu vasele şi uneltele legate de slujirea preoţilor în locul sfânt, „toate acestea de aur, de aur foarte curat” (2 Cronici 4, 21 ). Mobilierul de aramă — altarul arderilor de tot, marea de aramă susţinută de doisprezece boi, lighenele de dimensiuni mai mici împreună cu multe alte vase — „împăratul a pus să se toarne în câmpia Iordanului într-un pământ cleios între Sucot şi ţereda” (2 Cronici 4, 17). Aceste obiecte au fost date din belşug, ca să nu fie nici o lipsă. {PR 35.3}
Palatul clădit de Solomon şi de asociaţii lui pentru Dumnezeu şi pentru închinarea Sa era de o frumuseţe neîntrecută şi de o splendoare fără seamăn. Împodobită cu pietre preţioase, înconjurată de curţi spaţioase, cu intrări monumentale, căptuşită cu cedru şi poleită cu aur, clădirea templului, cu perdele brodate şi cu mobilier bogat, era un simbol potrivit pentru biserica vie a lui Dumnezeu de pe pământ, care de-a lungul veacurilor a fost clădită în armonie cu modelul divin, din materiale care au fost asemănate cu „aur, argint, pietre preţioase”, şlefuite „ca nişte stâlpi frumoşi care fac podoaba caselor împărăteşti” ( 1 Corinteni 3, 12; Psalmii 144, 12). Hristos este „piatra din capul unghiului” a acestui templu spiritual: „în El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2, 20, 21). {PR 36.1}
În cele din urmă, templul plănuit de împăratul David şi clădit de fiul său Solomon a fost terminat. „Tot ceea ce-şi pusese Solomon de gând să facă în casa Domnului, a izbutit” (2 Cronici 7, 11 ). Iar acum, pentru ca palatul care încorona înălţimile muntelui Moria să poată fi, aşa cum îşi dorise atât de mult David, o locuinţă „nu pentru om, ci pentru Domnul Dumnezeu” (1 Cronici 29, 1), mai rămânea ceremonia solemnă a consacrării pentru Iehova şi pentru închinarea Sa. {PR 37.1}
Locul pe care era clădit templul fusese multă vreme socotit ca un loc consacrat lui Dumnezeu. Aici, Avraam, tatăl credincioşilor, dovedise dispoziţia lui de a jertfi pe singurul său fiu, în ascultare de porunca lui Iehova. Aici, Dumnezeu Îşi reînnoise legământul binecuvântării cu Avraam, care cuprindea slăvita făgăduinţă mesianică, de eliberare pentru neamul omenesc prin jertfirea Fiului Celui Prea Înalt (vezi Geneza 22, 9.16-18). În acest loc, atunci când David adusese arderi de tot şi jertfe de mâncare pentru a opri sabia răzbunătoare a îngerului distrugător, Dumnezeu i-a răspuns cu foc din cer (vezi 1 Cronici 21). şi acum din nou, închinătorii lui Iehova erau aici pentru a se închina Dumnezeului lor şi a-şi reînnoi voturile de ataşament faţă de El. {PR 37.2}
Timpul ales pentru consacrare era cel mai favorabil — luna a şaptea, când poporul din toate colţurile împărăţiei obişnuia să se adune la Ierusalim pentru a prăznui sărbătoarea corturilor. Această sărbătoare era mai întâi de toate o ocazie de bucurie. Lucrările de recoltare fiind terminate, iar muncile pentru noul an nefiind încă începute, poporul era eliberat de griji şi putea să se dedice influenţelor sfinte şi pline de bucurie ale acestui moment. {PR 37.3}
La timpul rânduit, oştile lui Israel, împreună cu reprezentanţi din multe ţări străine în îmbrăcăminte bogată, s-au adunat în curţile templului. Scena era de o măreţie neobişnuită. Solomon împreună cu bătrânii lui Israel şi cu cei mai influenţi bărbaţi din popor s-au reîntors din cealaltă parte a oraşului, de unde au adus chivotul legământului. „Chivotul, cortul întâlnirii şi toate celelalte unelte sfinte care erau în cort” (2 Cronici 5, 5) au fost aduse din sanctuarul de pe înălţimea Gabaonului. Aceste obiecte îndrăgite, care aminteau de experienţele de început ale copiilor lui Israel în timpul rătăcirilor prin pustie, precum şi cu ocazia cuceririi Canaanului, şi-au găsit acum un sălaş permanent în clădirea splendidă care fusese înălţată pentru a lua locul acelei construcţii portabile. {PR 38.1}
La aducerea la templu a chivotului sacru, care conţinea cele două table de piatră pe care erau scrise cu degetul lui Dumnezeu preceptele Decalogului, Solomon a urmat exemplul tatălui său, David. La fiecare şase paşi aducea jertfe. Cu cântări, muzică şi cu o deosebită ceremonie, „preoţii au adus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaş al casei, în Locul prea sfânt” (2 Cronici 5, 7). După ce au ieşit din sanctuar, şi-au ocupat locurile destinate. Cântăreţii — „leviţii îmbrăcaţi în in subţire stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, alăute şi arfe, şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe” (2 Cronici 5, 12). {PR 38.2}
„Când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas, ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţă, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Dumnezeu prin aceste cuvinte: «Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!», în clipa aceea casa şi anume Casa Domnului s-a umplut cu un nor. Preoţii nu au putut să mai stea acolo şi să facă slujba din pricina norului; căci slava Domnului umplea Casa lui Dumnezeu” ( 2 Cronici 5, 13.14). {PR 38.3}
Dându-şi seama de semnificaţia acestui nor, Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric! şi eu am zidit o casă care-ţi va fi locuinţă, un loc unde vei locui în veci” (2 Cronici 6, 1.2). {PR 39.1}
„Domnul împărăţeşte: popoarele tremură;
El şede pe heruvimi: pământul se clatină.
Domnul este mare în Sion,
şi înălţat peste toate popoarele.
Să laude oamenii Numele Tău cel Mare şi înfricoşat,
Căci este sfânt!…
Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui,
Căci este sfânt!” {PR 39.2}
(Psalmii 99, 1-5)
În mijlocul curţii templului, fusese înălţată „o treaptă de aramă” sau o platformă „lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi şi înaltă de trei coţi”. Solomon a stat pe ea şi, cu mâinile ridicate, a binecuvântat mulţimea cea mare din faţa lui „şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare” (2 Cronici 6, 13.3). {PR 39.3}
„Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel”, a exclamat Solomon, „care a împlinit prin puterea Sa ce spusese cu gura Sa tatălui meu David, când a zis: «Am ales Ierusalimul, pentru ca în el să locuiască Numele Meu ».” (2 Cronici 6, 4.6). {PR 39.4}
Apoi, Solomon a îngenuncheat pe platformă şi în auzul întregului popor, a înălţat rugăciunea de consacrare. Ridicându-şi mâinile către cer, în timp ce adunarea era plecată cu faţa la pământ, împăratul s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este un Dumnezeu ca Tine în ceruri, nici pe pământ, care să-şi ţină legământul şi să arate milă faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta cu toată inima lor”. {PR 40.1}
„Astfel, ţi-ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti astăzi prin puterea Ta. Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu David, când ai zis: Niciodată nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să meargă în Legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea. Împlinească-se dar Doamne, Dumnezeul lui Israel, făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David! Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu Te cuprind: cu cât mai puţin această casă, pe care am zidit-o eu! Totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău. Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale din ceruri, ascultă şi iartă! {PR 40.2}
Când poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul părinţilor lor. {PR 40.3}
Când cerul va fi închis şi nu va fi ploaie din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc şi vor da slavă Numelui tău şi dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că îi vei pedepsi), ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Israel, învaţă-i calea pe care trebuie să meargă şi trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat ca moştenire poporului Tău! {PR 41.1}
Când vor fi în ţară foamete, ciumă, rugină de grâu şi mălură, lăcustele dintr-un soi sau altul, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel; dacă, un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mâinile spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după inima lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor, ca să se teamă de Tine şi să umble în căile Tale tot timpul, cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri! {PR 41.2}
Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o ţară străină, depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale tari şi din pricina braţului Tău întins, când va veni să se roage în casa aceasta, ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale şi dă străinului aceluia tot ce-ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău şi să se teamă de Tine, ca poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta, pe care am zidit-o! {PR 41.3}
Când va ieşi poporul Tău la luptă împotriva vrăjmaşilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci să o urmeze: dacă Îţi vor face rugăciuni cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta, pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o în Numele Tău, ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate! Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi când vei fi mâniat împotriva lor, şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată: dacă îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor, şi vor zice: «Am păcătuit, am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău», dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara robiei lor, unde au fost duşi robi, dacă-ţi vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău, ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor, fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta! {PR 42.1}
Acum Doamne, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschişi şi urechile Tale să fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta! Acum, Doamne, Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale. Preoţii tăi, Doamne, Dumnezeule, să fie îmbrăcaţi cu mântuirea, şi prea iubiţii tăi să se bucure de fericire! Doamne, Dumnezeule, nu îndepărta pe unsul Tău, adu-ţi aminte de bunătăţile făgăduite robului Tău, David!” (2 Cronici 6, 14-42). {PR 42.2}
Când Solomon şi-a sfârşit rugăciunea, „a căzut foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele. Preoţii nu puteau intra în templu, din cauza slavei Domnului, care umpluse casa Domnului. Când toţi copiii lui Israel au văzut slava Domnului deasupra casei, s-au plecat cu feţele la pământ şi s-au închinat şi au lăudat pe Domnul zicând: «Căci este bun; căci îndurarea Lui ţine în veci!»”. {PR 45.1}
Apoi, împăratul şi poporul au adus jertfe înaintea Domnului. „Astfel împăratul şi tot poporul au închinat casa Domnului” (2 Cronici 7, 1-5). Timp de şapte zile, mulţimile din toate părţile împărăţiei, „de la hotarele Hamatului şi până la râul Egiptului, o mulţime foarte mare”, au prăznuit cu bucurie. Săptămâna următoare a fost petrecută de mulţimea fericită la sărbătoarea corturilor. La încheierea timpului de reconsacrare şi de bucurie, oamenii s-au întors la căminele lor, „plini de bucurie în inimă pentru bunătatea pe care Domnul a dat-o pe faţă lui David, lui Solomon şi întregului Său popor Israel” (2 Cronici 7, 8.10). {PR 45.2}
Împăratul făcuse tot ce putuse, ca să încurajeze poporul să se predea cu totul Domnului şi slujirii Sale şi să mărească Numele Lui cel Sfânt. şi acum iarăşi, ca la Gabaon, la începutul domniei sale, conducătorului lui Israel i s-a dat dovada primirii şi binecuvântării divine. Într-o viziune de noapte, Domnul i s-a arătat cu o solie: „Îţi ascult rugăciunea şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfă. Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va abate de la căile lui rele — îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta. Acum, aleg şi sfinţesc casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea totdeauna ochii şi inima Mea acolo” (2 Cronici 7, 12-16). Dacă Israel ar fi rămas credincios lui Dumnezeu, această clădire măreaţă ar fi rămas în picioare pe vecie, ca un semn veşnic al favorii deosebite a lui Dumnezeu faţă de poporul Său ales. „Fiii străinului” — declara Dumnezeu — „care se vor lipi de Domnul, ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu îl pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56, 7). {PR 45.3}
În legătură cu aceste asigurări de primire, Domnul a explicat lămurit înaintea împăratului calea datoriei: „şi tu dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcând tot ce-am poruncit, şi dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări scaunul de domnie al împărăţiei tale, cum am făgăduit tatălui tău David, când am zis: «Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaş, care să domnească peste Israel».” (2 Cronici 7, 17.18). {PR 46.1}
Dacă Solomon ar fi continuat să-L slujească pe Domnul în umilinţă, întreaga lui domnie ar fi exercitat o influenţă puternică spre bine asupra popoarelor înconjurătoare — popoare care fuseseră atât de favorabil impresionate de domnia lui David, tatăl lui, ca şi de cuvintele înţelepte şi de lucrările măreţe din primii ani ai domniei sale. Prevăzând ispitele teribile care însoţesc prosperitatea şi onoarea lumească, Dumnezeu l-a avertizat pe Solomon împotriva păcatului apostaziei şi a arătat mai dinainte urmările teribile ale păcatului. Chiar şi templul cel minunat, care tocmai fusese consacrat, a zis El, avea să ajungă „de pomină şi de batjocură printre toate popoarele”, dacă Israel avea să uite „pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor” (2 Cronici 7, 20.22) şi avea să stăruiască în idolatrie. {PR 47.1}
Întărit în inimă şi plin de bucurie pentru solia primită din cer, că rugăciunea sa în favoarea lui Israel fusese ascultată, Solomon a intrat acum în cea mai glorioasă perioadă de domnie. În curând, „toţi împăraţii pământului” au început să îl caute, „să-i audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui” (2 Cronici 9, 23). Mulţi aveau să vadă felul guvernării lui şi să primească îndrumări cu privire la rezolvarea problemelor grele. {PR 47.2}
Când aceştia îl vizitau pe Solomon, el îi învăţa despre Dumnezeu, ca fiind Creatorul tuturor lucrurilor, şi ei se întorceau cu concepţii mai lămurite despre Dumnezeul lui Israel şi despre dragostea Lui faţă de neamul omenesc. În lucrările din natură, vedeau acum expresia iubirii Sale şi o descoperire a caracterului Său; şi mulţi erau determinaţi să I se închine, ca Dumnezeu al lor. {PR 47.3}
Umilinţa lui Solomon la vremea când a început să ducă poverile statului, atunci când a recunoscut înaintea lui Dumnezeu : „Eu sunt doar un tânăr neîncercat” (1 Împăraţi 3, 7), dragostea lui adâncă faţă de Dumnezeu, respectul lui profund pentru lucrurile sfinte, neîncrederea în sine, precum şi faptul că înălţa cu adevărat pe Creatorul infinit a toate — toate aceste trăsături de caracter, cu adevărat demne de urmărit, s-au dat pe faţă în lucrările legate de dedicarea templului, când, în timpul rugăciunii sale de consacrare, a îngenuncheat în poziţia umilă a unuia care cere. Urmaşii lui Hristos, astăzi, să se ferească de tendinţele de a pierde spiritul de respect şi de teamă sfântă. Scripturile îi învaţă pe oameni cum să se apropie de Făcătorul lor cu umilinţă şi temere, prin credinţă într-un Mijlocitor divin. Psalmistul declara: {PR 47.4}
„Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
Este un Împărat mai presus de toţi dumnezeii.
Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim
Să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,
Făcătorul nostru!” {PR 48.1}
(Psalmii 95, 3.6).
Atât în rugăciunea publică, cât şi în cea particulară, este privilegiul nostru să ne plecăm genunchiul înaintea lui Dumnezeu atunci când Îi aducem cererile noastre. Isus, exemplul nostru, „îngenunchea şi Se ruga” (Luca 22, 41). Despre ucenicii Săi se scrie că ei „au îngenuncheat şi s-au rugat” (Faptele Apostolilor 9, 40). Pavel declara: „Îmi plec genunchiul înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 3, 14). Când a mărturisit înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat (Ezra 9, 5). Daniel „îngenunchea de trei ori pe zi, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui” (Daniel 6, 10). Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simţul măreţiei Sale infinite şi de conştienta prezenţei Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simţământ al Celui Nevăzut. Ceasul şi locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu.
şi atunci când se dă pe faţă respect în atitudine şi în comportament, simţământul din care el izvorăşte se va adânci. „Numele Lui este sfânt şi înfricoşat” (Psalmii 111, 9), declară psalmistul. Atunci când Îi rostesc Numele, îngerii îşi acoperă feţele. Cu cât respect, deci, ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi, care suntem păcătoşi şi decăzuţi! {PR 49.1}
Ar fi bine ca atât tinerii, cât şi bătrânii să cântărească acele cuvinte din Sfânta Scriptură care arată cum ar trebui privit locul însemnat cu prezenţa deosebită a lui Dumnezeu. „Scoate-ţi încălţămintea din picioare”, i-a poruncit El lui Moise la rugul arzând, „căci locul pe care stai este un pământ sfânt” (Exod 3, 5). După ce Iacov a avut viziunea cu îngerii, a exclamat: „Domnul este în locul acesta, şi eu nu am ştiut…. Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor” (Geneza 28, 16.17). În cele spuse cu ocazia slujbelor de consacrare, Solomon a căutat să îndepărteze din mintea celor prezenţi superstiţiile cu privire la Creator, care întunecaseră minţile păgânilor. Dumnezeul cerului nu este ca zeii păgânilor, legat de un templu făcut de mâini omeneşti; cu toate acestea, El Se întâlneşte cu poporul Său, prin Duhul Său, atunci când ei se adună la casa dedicată închinării Sale. {PR 49.2}
Cu secole mai târziu, Pavel a învăţat acelaşi adevăr, prin cuvintele: „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească, bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa….” (Faptele Apostolilor 17, 24-28). {PR 49.3}
„Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Ferice de poporul pe care şi-l alege El de moştenire!
Domnul priveşte din înălţimea cerurilor,
şi vede pe toţi fiii oamenilor.
Din locaşul locuinţei Lui,
El priveşte pe toţi locuitorii pământului. {PR 50.1}
Domnul şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri
şi domnia Lui stăpâneşte peste tot. {PR 50.2}
Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte!
Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
Tu care eşti Dumnezeul care face minuni;
Tu ţi-ai arătat puterea printre popoare!” {PR 50.3}
(Psalmii 33, 12-14; 103, 19; 77, 14).
Cu toate că Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâini, El onorează cu prezenţa Sa adunările copiilor Săi. El a făgăduit că, atunci când ei se adună să Îl caute, să-şi recunoască păcatele şi să se roage unul pentru altul, El Se va întâlni cu ei prin Duhul Său. Dar aceia care se adună să se închine Lui trebuie să îndepărteze orice gând rău. Despre aceştia, Domnul declară: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinstesc cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 15, 8.9). Aceia care se închină lui Dumnezeu trebuie să I se închine „în duh şi adevăr, căci astfel de închinători doreşte Tatăl” (Ioan 4, 23). „Domnul este în templul Lui cel sfânt; tot pământul să tacă înaintea Lui” (Habacuc 2, 20). {PR 50.4}
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s