Lui Dumnezeu Îi pasă de detalii

Împreună cu soțul meu și cu fiul nostru în vârstă de 14 luni am condus cam 1300 km, astfel încât să pot participa la o conferință medicală de specialitate. După ce ne-am rugat, am rezervat în avans, cu mult înainte, o cameră modestă la hotelul nostru favorit. Am cerut o cameră la  parter, pentru că avusesem o fractură la una din glezne.

Pe când conduceam spre conferință am vorbit la telefon cu prietena mea de-o viață, Rut, care plănuia să vină și ea pentru o zi sau două, să se întâlnească cu noi. Speram ca familia ei să aibă camera aproape de noi.

Cu toate acestea, când am ajuns la hotel, am fost surprinși să descoperim că primisem un apartament, la etajul doi. Îngrijorată de glezna mea  în atele și de costul, probabil mult mai mare, al unui apartament, am insistat pentru o cameră la parter.

Recepționera m-a asigurat că apartamentul nu însemna și mărire de preț, ci era o ofertă a hotelului. I-am  mulțumit și am decis să acceptăm apartamentul. Mi-am dat seama curând că glezna nu-mi punea probleme.

A doua zi a sosit și prietena mea, Rut, împreună cu soțul și cei trei băieți. Auzind de oferta primită de noi,  ceea ce nu ni se mai întâmplase până atunci, am recunoscut amândouă mâna lui Dumnezeu care aranjase în așa fel încât să putem locui împreună. Lăudat să fie Dumnezeu! Am locuit în același apartament. Era foarte confortabil să putem găti și mânca împreună. Ne puteam aduna împreună și pentru momentele de închinare. Ce aranjament uimitor!

Dumnezeu a trecut peste preferințele pe care le declarasem ca să ne asigure o oază de părtășie într-o perioadă în care aveam nevoie de încurajare. Mi-a venit în minte versetul din Proverbe 3:5,6. Avem nevoie să avem încredere în Dumnezeu. Lui Îi pasă de nevoile noastre și le împlinește până la cel mai mic detaliu, pentru că știe mai bine decât noi ce nevoi avem!

Karmaine Millington este medic anatomopatolog în Pennsylvania și frecventează biserica adventistă Hershey împreună su soțul și copiii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s