Un pionier adventist din Mongolia a învățat să se roage

Când am ajuns în Mongolia în 1991, am simțit că Dumnezeu mă chema să fiu un luptător în rugăciune. I-am spus lui Dumnezeu: ”Eu mă rog tot timpul. Nu sunt deja un luptător în rugăciune?”

După ce soțul meu a murit și m-am recăsătorit, ne-am mutat pentru  o vreme în China. Am simțit din nou că Dumnezeu mă cheamă să fiu un luptător în rugăciune. M-am dat bătută și am spus: ”OK , voi pune «rugăciune de trei ori pe zi» în programul meu.”

Am început să mă rog împreună cu soțul și cele trei fiice, de trei ori pe zi și au început să se întâmple minuni. Căutam o casă de luni de zile și Dumnezeu ne-a dat o casă. Și eu și soțul meu ne-am pierdut serviciul de profesori de engleză și Dumnezeu ne-a găsit alte posturi de profesor care erau chiar mai bune. Și lista răspunsurilor poate continua.

Acesta a fost primul pas la care m-a condus Dumnezeu în rugăciune. Al doilea pas  a venit când am început să mă gândesc la îndemnul repetat dat de Domnul Isus  în Noul Testament ”să veghem și să ne rugăm”. Nu eram sigură ce înseamnă acest lucru. Am cercetat pasajele din scrierile sorei White despre veghere și rugăciune și le-am condensat într-un document. Am învățat că ”a veghea ” înseamnă că trebuie să ne supraveghem emoțiile, cuvintele și să fim atenți la orice atitudine indiferentă. (pentru cei interesați – documentul în limba engleză poate fi descărcat aici!)

Ori de câte ori fiicele mele adolescente aveau probleme le întrebam: ”Ai vegheat și te-ai rugat?” De obicei recunoșteau că nu o făcuseră. Am pus deoparte o cameră din casă, în care fiecare dintre noi, mergea singur de trei ori pe zi ca să-și mărturisească păcatele și slăbiciunile și cerea lui Dumnezeu să le înlocuiască cu un spirit umil și iubitor. Acest lucru a ajutat  la îmbunătățirea relațiilor în familia noastră.

Al treilea pas în rugăciune a venit din programa cursului Credința și Rugăciunea, pe care l-am urmat cu profesorul Joe Engelkemier de la universitatea Andrews. Recitind programa în câmpul misionar în care mă aflam mi-am amintit că dacă Fiul lui Dumnezeu a avut nevoie de rugăciune, noi avem nevoie cu atât mai mult. Domnul Isus Se scula devreme ca să Se roage sau petrecea toată noaptea în rugăciune. Așa că în acea seară m-am rugat: ”Dacă mă trezești, mă voi ruga.”

Eram trează de tot la ora 1 dimineața.

M-am rugat până ce familia mea s-a trezit. Apoi m-am rugat ”Sunt trează de la ora 1 și am astăzi nevoie de energie să pot face față problemelor zilei.” Și Dumnezeu mi-a purtat de grijă întreaga zi!

În dimineața următoare m-am trezit din nou la ora 1. Am fost uimită să văd că Dumnezeu mi-a dat din nou energie să funcționez toată ziua! A fost minunat!

Câteodată Dumnezeu mă trezește le 2.30 am, sau la 3 am, sau la 4 am. El hotărăște. De ani de zile mă trezesc noaptea și atunci îmi spun: ”Ok, asta înseamnă că Dumnezeu vrea să petrecem timp împreună.” Nu pun niciodată  ceasul să mă trezească.

Dumnezeu vrea mult mai mult de la relația noastră cu El.  Noi nu știm ce ar vrea El până ce nu petrecem timp cu El.

Cathie și soțul ei Brad Hartman, au fost primii misionari în Mongolia post-comunistă și au începu misiunea lui cu Adventist Frontier Missions pe 23 octombrie, 1991. Experiența lui Cathy (Jolly) Hartman a fost scrisă de Andrew McChesney, editor la revista Adventist Mission. El s-a întâlnit cu Cathie și familia ei în timpul unei vizite recente la Ulaanbaatar, Mongolia. Relatarea a fost inițial publicată în revista Adventist Mission.

Lui Dumnezeu Îi pasă de cele mai mici lucruri

Era iarnă, undeva în nord-vest acum ceva vreme, când prietena mea Debbie m-a invitat să o vizitez într-un weekend. Ea locuia undeva la țară la câteva ore distanță de mers cu mașina.

Înainte de a pleca de acasă, am sunat-o și am întrebat-o: ”Ai nevoie să-ți aduc ceva când vin?”

”Nu. Am tot ce îmi trebuie. Doar vino!” mi-a răspuns veselă.

Când am intrat în casă la Debbie, câteva ore mai târziu, părea că suntem în bucătăria unui restaurant. Peste  tot erau rețete și vase. Mi-a zâmbit de bun venit dar, a oftat tristă: ”Am uitat ca am nevoie de fasole verde proaspătă pentru una din aceste rețete.”

”Dacă îmi spuneai îți aduceam eu,” i-am răspuns.

”Ei, acum va trebui să ne ducem la magazin în orășelul din apropiere și să cumpărăm!” mi-a răspuns ea.

”Ce vorbești? E iarnă! Nu vei găsi păstăi proaspete acolo!” am răspuns eu.

Câteva minute am argumentat fiecare despre posibilitatea de a găsi păstăi proaspete, apoi Debbie mi-a spus: ”Ce facem? Hai să ne rugăm!”

Pe când Debbie a început să se roage în modul cel mai sincer eu mă gândeam: ”E ridicol. Mă rog pentru un examen, sau ceva serios, dar păstăi? Pare un lucru mult prea mic!” Cu toate acestea, pe măsură ce Debbie continua să se roage am rămas uimită de credința ca a unui copil, iubirea ei și modul în care Îl adora pe Dumnezeu.

Ne-am îndreptat spre orășel și Debbie continua să se roage.

În cele din urmă am ajuns la raionul de zarzavaturi al magazinului. Am fost salutați de un domn amabil care aranja produsele în rafturi. ”Vă pot ajuta cu ceva?” ne-a întrebat.

”Da!” a răspuns Debbie. ”Căutăm cam o jumătate de kilogram de păstăi proaspete.”

”Îmi pare rău doamnă,” a răspuns el, necăjit. ”Nu avem păstăi proaspete. Nu e sezonul lor.”

Plină de încredere și totuși politicoasă, Debbie a vorbit din nou. ”Ne-am rugat pentru aceste păstăi și aș aprecia, dacă te-ai duce în magazia din spatele  magazinului să ni le aduci, pentru că sunt acolo.”

Bărbatul a privit puțin surprins la prietena mea înainte de a răspunde. ”Sunt de fapt directorul de producție și eu sunt cel care lansez comenzile pentru produsele proaspete. De aceea vă pot spune cu siguranță că nu avem păstăi proaspete în stoc. Vă putem oferi păstăi congelate sau conservate, dar nu păstăi proaspete.”

”Domnule, știi cine suntem noi?”  a răspuns Debbie cu toată seriozitatea. Omul s-a uitat întrebător la noi. Debbie a continuat. ”Suntem fiicele Împăratului. Păstăile sunt acolo, în spate așa ca fii bun și du-te să ni le aduci.”

Pe când bărbatul se îndepărta, eram sigură că se duce să cheme paza magazinului să ne ceară să plecăm.

Cu toate acestea, câteva clipe mai târziu, a venit cu un pachet de păstăi proaspete. Ne-a privit în mod solemn, pe când îi dădea pachetul lui Debbie. ”Nu am comandat aceste păstăi, așa că aș spune că asist la o minune.”

Kelly Wheeler, este o coafeză care scrie din Walla Walla, statul Washington, unde pasiunea ei este să dea mărturie în fața clienților ei despre iubirea lui Isus.

Rugăciunile unui pastor duc la botez în închisoare

Amina este închisă pentru cinci ani în una din țările Diviziunii Africii Centrale și de Est. Ea a fost arestată în drum spre India, acolo unde plănuise împreună cu alții plănuiau să arunce în aer o clădire uriașă. Amina fusese îndoctrinată de către liderii musulmani, că care au învățat-o că dacă înlătura răul, va obține neprihănirea și va trăi în paradis. Prin harul lui Dumnezeu și vizitele persistente ale unui pastor adventist, Amina și-a predat viața lui Dumnezeu în timp ce era în închisoare. Datorită naturii crimei de care se făcea vinovată, Amina era deținută într-o celulă izolată. Ofițerul care răspundea de închisoare  aranjase ca pastorul să vină în calitate de consilier al Aminei.

Inițial, Amina s-a împotrivit acestor vizite, dar cu timpul a acceptat pentru că întâlnirile se țineau afară și chiar avea nevoie de soare. Cu toate acestea, prima  dată când pastorul a întrebat-o dacă se poate ruga pentru ea, Amina a refuzat. I-a spus pastorului că mai bine s-ar ruga pentru el. Pastorul s-a rugat oricum pentru ea și a continuat să se roage. După câteva întâlniri pastorul a fost nevoit să plece din localitate pentru câteva săptămâni. Atunci și-a dat seama Amina că îi lipseau vizitele pastorului. Când acesta nu s-a întors atunci când ea se așteptase, Amina a început să citească Biblia pe care i-o lăsase.

Câteva luni mai târziu, biserica adventistă a organizat o adunare de tabără la închisoare și Amina a fost invitată. Din dorința de a socializa a participat la întruniri și, spre propria ei surpriză, atunci când pastorul a adresat invitația ascultătorilor, a ieșit în față, spunând că vrea sa-și predea viața lui Isus. La puțin timp după aceea a fost botezată.

Amina a mărturisit că nu înțelege cum în timpul sesiunilor de consiliere, și-a pierdut interesul pentru viața de rugăciune islamică. Dar nu le ducea dorul. Ea crede că Dumnezeu a adus-o în închisoare ca să-i descopere adevărul și acum este nerăbdătoare să povestească și prietenilor ei. ”Când voi ieși din închisoare, voi cheltui tot ce am ca să ajung la ei,” a mărturisit ea. ”Laud pe Dumnezeu pentru pastorul adventist care s-a rugat în mod constant pentru mine și m-a vizitat atunci când aveam mare nevoie.”

Philip Baptiste, este asistent special al președintelui Diviziunii Africii Centrale și de Est.

Când un musulman reprogramează un examen din Sabat

Camila a visat să devină medic misionar. A studiat medicina timp de șapte ani. La scurt timp după absolvire, s-a mutat împreună cu soțul ei, Mateo, în Orientul Mijlociu. A găsi un serviciu s-a dovedit a fi un lucru dificil. Au apărut obstacole după obstacole împiedecând-o să fie angajată de un spital. Situația părea imposibilă. Camila mai avea o opțiune: să se înscrie la un curs de specializare. Dar, mai întâi trebuia să dea un examen de echivalare a studiilor, examen care era programat doar sâmbăta. Camila a hotărât să se adreseze autorităților și le-a trimis un email explicând că ea respecta Sabatul biblic al zilei a șaptea. Emailul primit spunea: ”Nu”.

Tinerii căsătoriți s-au descurajat mult. Timp de doi ani au luptat să găsească o cale să găsească de lucru. S-au întrebat de ce Camila a studiat medicina și de ce ei au călătorit într-o țară străină cu un sistem de sănătate în care pătrunzi atât de greu.

La începutul lunii februarie 2017, Camila și Mateo au decis sa-și ia o lună în care să nu mai caute de lucru, ci să studieze relatarea ultimei săptămâni din viața lui Isus.pe când studiau viața Domnului Isus  din ultimele zile, inimile lor au început să se schimbe. Încetul cu încetul au pus la picioarele  Sale visele temerile și păcatele lor. Era o experiență care îți schimbă viața.

Ceva mai târziu, în decursul aceleiași luni, au citit relatarea morții și învierii lui Lazăr. Când Marta și exprimat necredința privind învierea fratelui ei, Isus i-a răspuns cu cuvinte ce au străpuns adânc inimile cititorilor. Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40).

”Minunea s-a petrecut atunci când oamenii au îndepărtat piatra necredinței de la mormânt,” și-a spus Camila.

Într-o clipă, Camila și Mateo au recunoscut lipsa lor de credință și au cerut iertare lui Dumnezeu. Ridicându-se de pe genunchi, Camila a scris persoanei care răspundea de acest examen, cerându-i să-i permită să dea examenul după apusul soarelui în ultima zi de examen. I-a explicat că ea trăia învățăturile Vechiului și Noului Testament (Tawrah și Injeel) și credea că Sabatul este singura zi de închinare.

După ce a trimis emailul, Camila a mai făcut un pas prin credință. S-a înscris la examen. A cerut prietenilor și personalului de la sediul Uniunii Bisericii Adventiste din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, din Beirut, Liban, să se roage.

În curând Camila a primit răspunsul prin email. Spunea astfel: ”Stimată dr. Camila, Înțeleg foarte bine situația dumneavoastră, iar noi, musulmanii, tolerăm și respectăm credința fiecăruia. Am cerut celor de la centrul de examinare să va primească la examen, sâmbătă, imediat după apusul soarelui.” Pentru o țară  musulmană aceasta era o adevărată minune.

”Am început să plângem de bucurie și fericire, lăudând pe Dumnezeul nostru Atotputernic” spuse Camila. ”El era gata să facă o minune dacă noi eram gata să mutăm piatra necredinței noastre. Într-o oră, Dumnezeu a rezolvat o problemă pe care noi nu reușisem să o rezolvăm în doi ani.”

Într-o săptămână Camila a intrat în sala de examen. Avea trei ore pentru a răspunde la 120 de întrebări din subiectele pe care le studiase timp de șapte ani de medicină. Patru zile mai târziu, Camila a primit rezultatele. Trecuse examenul – o altă minune a lui Dumnezeu!

Camila încă nu știe care sunt planurile lui Dumnezeu, dar spune plină de încredere: ”Cum pot uita ceea ce Isus a făcut deja pentru mine? Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? ”

De Melanie Wixwat, redactor știri al Uniunii Orientului Mijlociu și Africii de Nord.

Lui Dumnezeu Îi pasă de detalii

Împreună cu soțul meu și cu fiul nostru în vârstă de 14 luni am condus cam 1300 km, astfel încât să pot participa la o conferință medicală de specialitate. După ce ne-am rugat, am rezervat în avans, cu mult înainte, o cameră modestă la hotelul nostru favorit. Am cerut o cameră la  parter, pentru că avusesem o fractură la una din glezne.

Pe când conduceam spre conferință am vorbit la telefon cu prietena mea de-o viață, Rut, care plănuia să vină și ea pentru o zi sau două, să se întâlnească cu noi. Speram ca familia ei să aibă camera aproape de noi.

Cu toate acestea, când am ajuns la hotel, am fost surprinși să descoperim că primisem un apartament, la etajul doi. Îngrijorată de glezna mea  în atele și de costul, probabil mult mai mare, al unui apartament, am insistat pentru o cameră la parter.

Recepționera m-a asigurat că apartamentul nu însemna și mărire de preț, ci era o ofertă a hotelului. I-am  mulțumit și am decis să acceptăm apartamentul. Mi-am dat seama curând că glezna nu-mi punea probleme.

A doua zi a sosit și prietena mea, Rut, împreună cu soțul și cei trei băieți. Auzind de oferta primită de noi,  ceea ce nu ni se mai întâmplase până atunci, am recunoscut amândouă mâna lui Dumnezeu care aranjase în așa fel încât să putem locui împreună. Lăudat să fie Dumnezeu! Am locuit în același apartament. Era foarte confortabil să putem găti și mânca împreună. Ne puteam aduna împreună și pentru momentele de închinare. Ce aranjament uimitor!

Dumnezeu a trecut peste preferințele pe care le declarasem ca să ne asigure o oază de părtășie într-o perioadă în care aveam nevoie de încurajare. Mi-a venit în minte versetul din Proverbe 3:5,6. Avem nevoie să avem încredere în Dumnezeu. Lui Îi pasă de nevoile noastre și le împlinește până la cel mai mic detaliu, pentru că știe mai bine decât noi ce nevoi avem!

Karmaine Millington este medic anatomopatolog în Pennsylvania și frecventează biserica adventistă Hershey împreună su soțul și copiii.

El are nevoie de ”Tragedia Veacurilor”

În timp ce mergea pe o stradă din Battle Creek, în statul Michigan, Helen Johnston și-a dat seama, deodată că nu se rugase. Așa că, studenta care lucra colportaj s-a oprit pentru a căuta călăuzirea lui Dumnezeu. Era în vara anului 2015 și ea strângea bani pentru școală.

Pe când Helen se îndrepta către ușa următoare, a auzit o voce spunându-i: ”Un bărbat va deschide ușa și el are nevoie de ”Tragedia Veacurilor.”

Câteva clipe mai târziu s-a deschis ușa. Un bărbat stătea în cadrul ușii.

Helen, căutând să procedeze ca de obicei, a încercat să se împrietenească mai întâi, așa că i-a oferit o carte de sănătate. Apoi a scos un exemplar din cartea Ellen G. White – ”Tragedia Veacurilor.”

Bărbatul părea interesat. Își dorea un exemplar, dar nu avea banii necesari.

Helen era sigură că Dumnezeu voia ca el să aibă această carte, așa că i-a oferit-o gratis. Bărbatul a refuzat. Helen a întrebat dacă avea ceva mărunțiș în casă. Bărbatul s-a întors cu mâna plină de monezi, dar nu era suficient. I-a dat banii lui Helen, dar a refuzat cartea.

Dezamăgită, Helen s-a întors să plece. A coborât câteva trepte , apoi s-a împiedecat. Mărunțișul s-a împrăștiat pe jos.

Helen i-a cerut bărbatului să țină cartea și s-a aplecat să culeagă banii. După ce i-a cules, și-a văzut de drum.

Bărbatul a strigat-o. ”Cartea,” spuse el. ”Ai uitat cartea.”

Helen s-a uitat înapoi și a zâmbit. ”Păstreaz-o,” spuse ea.

El i-a zâmbit la rândul lui. ”Ai câștigat”

O oră mai târziu, Helen mergea din ușă în ușă într-o zonă mai aglomerată. A bătut la o ușă și pe când se pregătea să-și spună numele femeia din ușă a întrerupt-o. ”Te cheamă Helen, nu-i așa?” spuse ea.

Helen a fost surprinsă. Nu mai văzuse femeia până acum.

”Sunt adventistă de ziua a șaptea,” spuse femeia. ”Astăzi dimineață pe când citeam din Biblie, Dumnezeu  a pus în mintea mea convingerea că Helen va veni la ușa mea. Am avut de asemenea convingerea că trebuie să scriu un cec de 20$ pentru că Helen avea să întâlnească un bărbat care avea nevoie de Tragedia Veacurilor, dar nu avea bani să o plătească.”

Femeia  a scos un cec semnat pentru suma de 20$. ”Pe numele cui scriu acest cec?” spuse ea.

Kamil Metz este coordonator internațional pentru departamentul GLOW (Dând lumină lumii).

Rugăciune înfloritoare la Seminarul Teologic Zaoksky

Ca cele mai multe școli adventiste, am avut întotdeauna ore de rugăciune la Zaoksky. Cu toate acestea, Dumnezeu știa că ceva lipsea de la întâlnirea noastră săptămânală și că era nevoie de redeșteptare spirituală în campusul nostru. Așa încât  astă-toamnă, Dumnezeu a trimis pe pastorul Don McLafferty, din Clovis  California, să ne conducă într-o săptămână specială de rugăciune. Nu doar că pastorul Don ne-a împărtășit multe solii inspirate, dar în fiecare dimineață foarte devreme, el a condus un timp de rugăciune special, la care au participat mulți dintre studenți și dintre profesori.

Ca rezultat al acestor frumoase întâlniri de rugăciune de dimineață, Duhul Sfânt a fost revărsat în măsură bogată și mulți dintre noi au experimentat o reînviorare în relația personală cu Domnul Isus, precum și o dorință de a da  mai mult mărturie și pentru a  experimenta o relație mai profundă cu Dumnezeu.

După plecarea pastorului Don de la Zaoksky, Domnul ne-a convins că avem nevoie să continuăm întâlnirile de rugăciune în fiecare dimineață la ora 6. Să deschizi biserica în zori ca membrii să poată veni să se roage s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Au trecut deja mai bine de trei luni și aceste întâlniri de rugăciune au continuat zilnic.

În trecut, era un lucru rar să vezi membrii bisericii adunându-se împreună pentru a se ruga dimineața. Acum membrii bisericii și studenții ne spun că nu poate trece o zi în care să participe la rugăciunea de dimineață pentru că este ca apa proaspătă pentru sufletul însetat. Datorită cestor rugăciuni de dimineață, am văzut deja pe Dumnezeu lucrând în multe feluri.

O soră dintre membrii bisericii din Zaoksky se numește Praskovia. Ea are o inimă foarte generoasă și a ajutat pe mulți orfani, bătrâni și persoane cu dizabilități.

De ceva vreme se ocupa cu dragoste de o bătrână în scaun cu rotile. Această femeie avea și probleme financiare. Simțind nevoile familiei,  Praskovia i-a spus femeii că se va ruga pentru ea în fiecare dimineață cu familia bisericii. Nu mult după ce Praskovia a început să se roage, femeia din scaunul cu rotile a venit la întâlnirea de rugăciune și ne-a cerut să ne rugăm pentru o prietenă care își serba ziua de naștere. Ne-am hotărât, nu doar să ne rugăm, ci să și mergem să-i cântăm prietenei ei. Am descoperit că prietena ei era creștină ortodoxă, și împreună cu familia ei ne-au primit cu bucurie. În timpul vizitei noastre, le-am împărtășit despre frumusețea unei relații personale cu Domnul Isus. Au ascultat cu multă atenție. După fiecare mărturie, cântam și lăudam pe Domnul împreună.

În cele din urmă, pe când ne pregăteam să plecăm, familia ortodoxă ne-a oprit la ușă. ”Așteptați, vrem să vă dăruim ceva,” au spus ei și au pus 150$ în mâna prietenei noastre din scaunul cu rotile. ”Credem că voi slujiți un Dumnezeu minunat,” au spus ei. ”Vrem să vă facem părtași binecuvântărilor noastre, pentru că și voi ne-ați binecuvântat atât de mult astăzi.”

Biblia spune: ”Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Luca 6:38

Nu doar că femeia din scaunul cu rotile  a fost binecuvântată financiar în timp de mare nevoie, dar credința ei a fost întărită știind că Dumnezeu a folosit-o pentru a binecuvânta pe alții.

Boris G. Protasevichpreședintele Seminarului Teologic Zaoksky, Rusia