Psalm 119

1. Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!
2. Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor,
3. Care nu săvârşesc nicio nelegiuire, şi umblă în căile Lui!
4. Tu ai dat poruncile Tale, ca să fie păzite cu sfinţenie.
5. O, de ar ţinti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!
6. Atunci nu voi roşi de ruşine la vederea tuturor poruncilor Tale!
7. Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăţa legile dreptăţii Tale.
8. Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!
9. Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.
10. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
11. Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
12. Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale!
13. Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale.
14. Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.
15. Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi.
16. Mă desfăt în orânduirile Tale şi nu uit cuvântul Tău.
17. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc cuvântul Tău!
18. Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!
19. Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale!
20. Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale.
21. Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia care se rătăcesc de la poruncile Tale.
22. Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale.
23. Să tot stea voievozii şi să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale.
24. Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.
25. Sufletul meu este lipit de ţărână: înviorează-mă, după făgăduinţa Ta!
26. Eu îmi istorisesc căile, şi Tu mă asculţi: învaţă-mă orânduirile Tale!
27. Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.
28. Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după cuvântul Tău!
29. Depărtează-mă de calea necredincioşiei, către Tine, şi dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!
30. Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.
31. Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine!
32. Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.
33. Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până la sfârşit!
34. Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea!
35. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.
36. Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig!
37. Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!
38. Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!
39. Depărtează de la mine ocara de care mă tem! Căci judecăţile Tale sunt pline de bunătate.
40. Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
41. Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduinţa Ta!
42. Şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte, căci mă încred în cuvântul Tău.
43. Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecăţile Tale.
44. Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.
45. Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
46. Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
47. Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc.
48. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
49. Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
50. Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.
51. Nişte îngâmfaţi mi-aruncă batjocuri; totuşi eu nu mă abat de la Legea Ta.
52. Mă gândesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mângâi.
53. M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta.
54. Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.
55. Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, şi păzesc Legea Ta.
56. Aşa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.
57. Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale.
58. Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!
59. Mă gândesc la căile mele şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile Tale.
60. Mă grăbesc şi nu preget să păzesc poruncile Tale.
61. Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta.
62. Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.
63. Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.
64. Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învaţă-mă orânduirile Tale!
65. Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduinţa Ta.
66. Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale.
67. Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău.
68. Tu eşti bun şi binefăcător: învaţă-mă orânduirile Tale!
69. Nişte îngâmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.
70. Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea: dar eu mă desfăt în Legea Ta.
71. Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.
72. Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint.
73. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale!
74. Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
75. Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit.
76. Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâierea, cum ai făgăduit robului Tău!
77. Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.
78. Să fie înfruntaţi îngâmfaţii care mă asupresc fără temei! Căci eu mă gândesc adânc la poruncile Tale.
79. Să se întoarcă la mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc învăţăturile Tale!
80. Inima să-mi fie neîmpărţită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine!
81. Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
82. Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta şi zic: „Când mă vei mângâia?”
83. Căci am ajuns ca un burduf pus în fum; totuşi nu uit orânduirile Tale.
84. Care este numărul zilelor robului Tău? Când vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?
85. Nişte îngâmfaţi sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea Ta.
86. Toate poruncile Tale nu sunt decât credincioşie; ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!
87. Gata, gata să mă doboare şi să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88. Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!
89. Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci, în ceruri.
90. Credincioşia Ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, şi el rămâne tare.
91. După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sunt supuse.
92. Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea.
93. Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.
94. Al Tău sunt: mântuieşte-mă! Căci caut poruncile Tale.
95. Nişte răi mă aşteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învăţăturile Tale.
96. Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.
97. Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.
98. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.
99. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.
100. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.
101. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău.
102. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi.
103. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!
104. Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
105. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.
106. Jur – şi mă voi ţine de jurământ – că voi păzi legile Tale cele drepte.
107. Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după cuvântul Tău!
108. Primeşte, Doamne, simţămintele pe care le spune gura mea şi învaţă-mă legile Tale!
109. Viaţa îmi este necurmat în primejdie, şi totuşi nu uit Legea Ta.
110. Nişte răi îmi întind curse, dar eu nu mă rătăcesc de la poruncile Tale.
111. Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele.
112. Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale totdeauna şi până la sfârşit.
113. Urăsc pe oamenii nehotărâţi, dar iubesc Legea Ta.
114. Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
115. Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!
116. Sprijină-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc, şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!
117. Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat şi să mă înveselesc neîncetat de orânduirile Tale!
118. Tu dispreţuieşti pe toţi cei ce se depărtează de orânduirile Tale, căci înşelătoria lor este zadarnică.
119. Ca spuma iei pe toţi cei răi de pe pământ: de aceea eu iubesc învăţăturile Tale.
120. Mi se înfioară carnea de frica Ta şi mă tem de judecăţile Tale.
121. Păzesc Legea şi dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!
122. Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău şi nu mă lăsa apăsat de nişte îngâmfaţi!
123. Mi se topesc ochii după mântuirea Ta şi după făgăduinţa Ta cea dreaptă.
124. Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta şi învaţă-mă orânduirile Tale!
125. Eu sunt robul Tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învăţăturile Tale.
126. Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.
127. De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat:
128. De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii.
129. Învăţăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu.
130. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
131. Deschid gura şi oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.
132. Întoarce-Ţi faţa spre mine şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău!
133. Întăreşte-mi paşii în cuvântul Tău şi nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!
134. Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale!
135. Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău şi învaţă-mă orânduirile Tale!
136. Ochii îmi varsă şiroaie de apă, pentru că Legea Ta nu este păzită.
137. Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sunt fără prihană.
138. Tu Îţi întemeiezi învăţăturile pe dreptate şi pe cea mai mare credincioşie.
139. Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale.
140. Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.
141. Sunt mic şi dispreţuit, dar nu uit poruncile Tale.
142. Dreptatea Ta este o dreptate veşnică, şi Legea Ta este adevărul.
143. Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.
144. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!
145. Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale.
146. Te chem: mântuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale!
147. O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
148. O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.
149. Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata Ta!
150. Se apropie cei ce urmăresc mişelia şi se depărtează de Legea Ta.
151. Dar Tu eşti aproape, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
152. De multă vreme ştiu din învăţăturile Tale că le-ai aşezat pentru totdeauna.
153. Vezi-mi ticăloşia şi izbăveşte-mă, căci nu uit Legea Ta.
154. Apără-mi pricina şi răscumpără-mă, înviorează-mă după făgăduinţa Ta.
155. Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale.
156. Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecăţile Tale!
157. Mulţi sunt prigonitorii şi potrivnicii mei, dar nu mă depărtez de învăţăturile Tale.
158. Văd cu scârbă pe cei necredincioşi Ţie, care nu păzesc cuvântul Tău.
159. Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta!
160. Temelia cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.
161. Nişte voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale.
162. Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găseşte o mare pradă.
163. Urăsc şi nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta.
164. De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.
165. Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.
166. Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale.
167. Sufletul meu ţine învăţăturile Tale, şi le iubesc mult de tot!
168. Păzesc poruncile şi învăţăturile Tale, căci toate căile mele sunt înaintea Ta.
169. Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta.
170. Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta!
171. Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orânduirile Tale!
172. Să cânte limba mea cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!
173. Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, căci am ales poruncile Tale.
174. Suspin după mântuirea Ta, Doamne, şi Legea Ta este desfătarea mea.
175. Să-mi trăiască sufletul şi să Te laude, şi judecăţile Tale să mă sprijine!
176. Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.

Psalm 115

1. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!
2. Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
3. Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
4. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti.
5. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6. Au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros,
7. Au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor.
8. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
9. Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
10. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
11. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
12. Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvânta, va binecuvânta casa lui Israel, va binecuvânta casa lui Aaron,
13. Va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari.
14. Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri!
15. Fiţi binecuvântaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pământul!
16. Cerurile sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.
17. Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii,
18. Ci noi, noi vom binecuvânta pe Domnul, de acum şi până în veac. Lăudaţi pe Domnul!

Psalm 109

Psalmul 109 este direcționat către ”Dumnezeul laudei mele” și se încheie cu un angajament similar de laudă: ”Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul.” David, autorul acestui psalm este din nou atacat, înconjurat de dușmani care îi aruncă cuvinte denunțătoare și denaturează orice sentiment de corectitudine.

Psalmul este o lecție practică privind ceea ce ar trebui să facem cu emoțiile negative, cu amărăciunea care vine câteodată în inimile noastre pentru a ne controla, câteodată chiar fără să ne dăm seama. David îi spune lui Dumnezeu despre emoțiile sale negative și Îl cheamă să Se manifeste și să intervină. Acesta este motivul pentru  care să ne îndreptăm către Dumnezeu cu deplină încredere: ”Iar Tu, Doamne Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea Ta; izbăveşte-mă!” ( v. 21) Numai în felul acesta putem intra în starea de spirit necesară pentru a-L lăuda pe Dumnezeu.

Doamne, Ajută-ne ca atunci când ne vedem înconjurați de dușmani, sau atunci când sufletele noastre sunt pătrunse de tristețe să Te căutăm cu deplină încredere că Tu ești de partea celor ”săraci și nevoiași”. Inimile noastre Te vor lăuda numai pe Tine. Amin

Ioan Câmpian-Tătar

Uniunea Română

Psalm 109

1. Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!
2. Căci potrivnicii au deschis împotriva mea o gură rea şi înşelătoare, îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă,
3. Mă înconjoară cu cuvântări pline de ură şi se războiesc cu mine fără temei.
4. Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici; dar eu alerg la rugăciune.
5. Ei îmi întorc rău pentru bine, şi ură, pentru dragostea mea.
6. Pe vrăjmaşul meu pune-l sub stăpânirea unui om rău, şi un pârâş să stea la dreapta lui!
7. Când va fi judecat, să fie găsit vinovat, şi rugăciunea lui să treacă drept un păcat!
8. Puţine să-i fie zilele la număr, şi slujba să i-o ia altul!
9. Să-i rămână copiii orfani, şi nevasta sa, văduvă!
10. Copiii lui să umble fără niciun căpătâi şi să cerşească, să-şi caute pâinea departe de locuinţa lor dărâmată!
11. Cel ce l-a împrumutat să-i pună mâna pe tot ce are, şi străinii să-i jefuiască rodul muncii lui!
12. Nimeni să nu mai ţină la el şi nimeni să n-aibă milă de orfanii lui!
13. Urmaşii lui să fie nimiciţi şi să li se stingă numele în neamul următor!
14. Nelegiuirea părinţilor săi să rămână ca aducere aminte înaintea Domnului şi să nu se şteargă păcatul mamei lui!
15. Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ,
16. Pentru că nu şi-a adus aminte să facă îndurare, pentru că a prigonit pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, până acolo încât să omoare pe omul cu inima zdrobită!
17. Îi plăcea blestemul: să cadă asupra lui! Nu-i plăcea binecuvântarea: să se depărteze de el!
18. Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui, îi pătrunde ca apa înăuntrul lui, ca untdelemnul, în oase!
19. De aceea, să-i slujească de veşmânt, ca să se acopere, de cingătoare, cu care să fie totdeauna încins!
20. Aceasta să fie, din partea Domnului, plata vrăjmaşilor mei şi a celor ce vorbesc cu răutate de mine!
21. Iar Tu, Doamne Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea Ta; izbăveşte-mă!
22. Sunt nenorocit şi lipsit, şi îmi e rănită inima înăuntrul meu.
23. Pier ca umbra gata să treacă, sunt izgonit ca o lăcustă.
24. Mi-au slăbit genunchii de post şi mi s-a sleit trupul de slăbiciune.
25. Am ajuns de ocara lor; când mă privesc, ei dau din cap.
26. Ajută-mi, Doamne Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta!
27. Şi să ştie că mâna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!
28. Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântează; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura.
29. Potrivnicii mei să se îmbrace cu ocara, să se acopere cu ruşinea lor cum se acoperă cu o manta!
30. Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Îl voi mări în mijlocul mulţimii;
31. Căci El stă la dreapta săracului, ca să-l izbăvească de cei ce-l osândesc.

Psalm 108

1. Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!
2. Deşteptaţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
3. Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cânta printre neamuri.
4. Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai presus de ceruri, iar credincioşia Ta, până la nori.
5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pământul!
6. Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
7. Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: „Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura Valea Sucot;
8. Al Meu este Galaadul, al Meu, Manase; Efraim este întăritura capului Meu, şi Iuda, toiagul Meu de cârmuire;
9. Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălţămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra ţării filistenilor!”
10. Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
11. Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
12. Dă-ne ajutor în necaz, căci zadarnic este ajutorul omului.
13. Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.

Lupta personală a unui bărbat cu pofta

Serviciul meu de pastor al bisericii într-un câmp din America de Sud a mers bine până ce am căzut pradă tentației pornografiei. Problema mea a început în tinerețe, dar Dumnezeu m-a ajutat să o biruiesc pentru un timp. Apoi, problema a început din nou, mai ales în timpul deplasărilor în interes de serviciu, când stăteam noaptea singur în camerele de la hotel. Era ciudat să adorm în timpul sesiunilor comitetului executiv al diviziunii în ziua următoare, știind că am stat treaz noaptea târziu urmărind pornografie la televizor sau pe computer. Mă simțeam oribil știind ca trăiam în ipocrizie și îmi doream cu disperare eliberarea.

Zi după zi, am strigat la Dumnezeu pentru biruință. Și totuși continuam să cad. Am împărtășit soției luptele mele. Timp de câteva luni părea că am câștigat victoria, apoi cădeam din nou. Faptul că eram prins de aceeași dependență cu care se confruntă mulți oriunde în lume (51% dintre creștini admit că pornografia este o tentație, iar 37% spun că este o luptă continuă) m-a descurajat foarte mult. Cum puteam eu încuraja pe alți pastori și conducători de comunitate să ducă o viață sfântă, când eu nu eram în stare să duc o astfel de viață?

După ce m-am mutat împreună cu familia pe un alt continent să lucrăm ca misionari, m-am rugat mai stăruitor la Dumnezeu să lucreze cu putere în viața mea. Cum nu mai aveam de făcut deplasări, singurele situații când mai eram dus în ispită erau atunci când aveam neînțelegeri cu soția mea. Apoi, în lipsa televizorului și  cu restricții dure puse pe calculator, tentațiile erau reduse la telefonul mobil,  dar tot nu obținusem victoria deplină și libertatea. În timp ce încercam cu seriozitate, inima mea nu era totuși predată cu totul puterii lui Dumnezeu. Asta, până într-o zi, în timpul unei ore de rugăciune de miercuri seara.

În timpul acelei săptămâni am auzit două persoane prezentând efectele devastatoare ale pornografiei. Apoi au început să împărtășească metode de a ajuta pe cineva să depășească dependența sexuală, după care a urmat un apel pentru cei prezenți să se dedice unei vieți de autodisciplină și puritate sexuală, semnând un angajament de a face tot ceea ce stă în puterea lor pentru a se păstra curați din punct de vedere moral și sexual. Pe când semnam, mi-am revărsat inima înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute odată pentru totdeauna, să rezist tuturor ispitelor pornografiei. Pe când mă rugam am simțit cum Dumnezeu mă atinge pe umăr și îmi spune: ”Am să te ajut.”  Și chiar m-a ajutat!

Au trecut de atunci cinci ani și, lăudat să fie Dumnezeu că nu am mai căzut nici măcar odată. Cu  adevărat Dumnezeu este credincios și Își ține făgăduințele atunci când strigăm la El pentru ajutor.

Dacă ești printre cei 4 din 10 creștini, care se uită zilnic la pornografie, nu te da bătut, pentru că Dumnezeu nu a renunțat la tine. Roagă-te cu seriozitate și El te va elibera.

Santiago Dominguez este un misionar care a scris articolul sub pseudonim

Capitolul 7 — Ieroboam

Aşezat pe tron de către cele zece seminţii ale lui Israel, care se răsculase împotriva casei lui David, Ieroboam, fostul slujitor al lui Solomon, era în situaţia să aducă reforme înţelepte, atât în viaţa religioasă, cât şi în cea civilă. Sub conducerea lui Solomon, el dăduse pe faţă pricepere şi judecată sănătoasă, iar cunoştinţele pe care le câştigase în ani de slujire credincioasă îl făceau în stare să conducă cu înţelepciune. Dar Ieroboam n-a ajuns să facă din Dumnezeu tăria lui. Cea mai mare teamă a lui Ieroboam a fost că, în viitor, inimile supuşilor săi ar putea fi câştigate de conducătorul care va ocupă tronul lui David. El a socotit că, atâta vreme cât celor zece seminţii li se va îngădui să viziteze frecvent vechea reşedinţă a monarhiei iudaice, unde slujbele de la templu se desfăşurau tot ca în anii domniei lui Solomon, mulţi vor fi înclinaţi să-şi reînnoiască devotamentul faţă de conducerea de la Ierusalim. Consultându-se cu sfătuitorii lui, Ieroboam s-a hotărât ca printr-o acţiune îndrăzneaţă, să slăbească cât mai mult cu putinţă probabilitatea unei răscoale împotriva conducerii lui. El a reuşit acest lucru, rânduind înăuntrul graniţelor împărăţiei două centre de închinare, unul la Betel şi altul la Dan. În aceste locuri, şi nu la Ierusalim, cele zece seminţii aveau să fie invitate să se adune, ca să se închine. {PR 99.1}
Organizând acest transfer, Ieroboam s-a gândit să facă apel la imaginaţia izraeliţilor, punându-le înainte o reprezentare vizibilă care să simbolizeze prezenţa Dumnezeului celui nevăzut. Ca urmare, a pus să se facă doi viţei de aur care au fost aşezaţi în temple la centrele de închinare stabilite. În străduinţa aceasta de a reprezenta Dumnezeirea, Ieroboam a călcat porunca lămurită a lui Iehova: „Să nu-ţi faci chip cioplit…. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti” (Exod 20, 4.5). {PR 100.1}
Atât de puternică era dorinţa lui Ieroboam de a tine departe de Ierusalim cele zece seminţii, încât a pierdut din vedere slăbiciunea fundamentală a planului său. El n-a luat în consideraţie primejdia cea mare la care îi expunea pe izraeliţi, punând în faţa lor simbolul idolatru al Dumnezeirii cu care strămoşii lor fuseseră atât de obişnuiţi timp de veacuri în robia egipteană. Locuirea recentă a lui Ieroboam în Egipt ar fi trebuit să-l înveţe cât de nebunesc era să aşeze înaintea poporului asemenea reprezentări păgâne. Dar scopul lui, de a face ca seminţiile din nord să întrerupă vizitele anuale la cetatea sfântă, l-a determinat să adopte măsurile cele mai nesocotite. „Destul v-aţi suit la Ierusalim, Israele!”, i-a instruit el. „lată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului” (1 Împăraţi 12, 28). {PR 100.2}
În felul acesta, ei au fost invitaţi să se plece înaintea chipurilor de aur şi să adopte forme de închinare străine. {PR 101.1}
Împăratul a încercat să-i convingă pe leviţi, dintre care unii trăiau înăuntrul împărăţiei sale, să slujească drept preoţi în templele nou înălţate la Betel şi Dan; dar străduinţele lui s-au soldat cu un eşec. De aceea, a fost constrâns să ridice la preoţie bărbaţi „luaţi din tot poporul” (1 Împăraţi 12, 31). Alarmaţi de perspective, mulţi dintre cei credincioşi, printre care un mare număr de leviţi, s-au refugiat la Ierusalim, unde se puteau închina în armonie cu cerinţele divine. {PR 101.2}
„A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoare care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe care îi făcuse el. A pus în slujbă la Betel preoţii înălţimilor ridicate de el” (1 Împăraţi 12, 32). {PR 101.3}
Sfidarea îndrăzneaţă a lui Dumnezeu din partea împăratului, prin îndepărtarea instituţiilor rânduite pe cale divină nu a lăsat să treacă fără să fie mustrată. Chiar în timp ce oficia şi ardea tămâie în timpul dedicării altarului străin pe care îl înălţase la Betel, a venit înaintea lui un om al lui Dumnezeu din împărăţia lui Iuda, trimis să-l mustre pentru îndrăzneala de a introduce forme noi de închinare. Proorocul, „a strigat împotriva altarului … şi a zis: «Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: lată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi ; el va junghia pe tine, pe preoţii înălţimilor, care ard tămâie pe tine, şi pe tine se vor arde oseminte omeneşti!» {PR 101.4}
şi în aceeaşi zi a dat un semn, zicând: «Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa». Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu Cuvântul Domnului” (1 Împăraţi 13, 2.3.5). {PR 101.5}
Văzând acest lucru, Ieroboam s-a umplut de un spirit de sfidare la adresa lui Dumnezeu şi a încercat să-l împiedice pe acela care dăduse solia. Cu mânie, „a întins mâna de pe altar” şi a strigat: „Prindeţi-l!” Gestul lui impulsiv a întâmpinat o mustrare imediată. Mâna întinsă împotriva solului lui Iehova şi-a pierdut deodată puterea, şi nu a mai putut s-o tragă înapoi. {PR 102.1}
Cuprins de groază, împăratul s-a rugat de prooroc să mijlocească la Dumnezeu în favoarea lui. „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău, a implorat el, şi cere-l să-mi pot trage mâna înapoi. Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte” (1 Împăraţi 13, 4-6). {PR 102.2}
Străduinţa de a învesti cu solemnitate dedicarea altarului străin, a cărui respectare ar fi condus la nerespectarea închinării lui Iehova în templul din Ierusalim, fusese zadarnică. Prin solia proorocului, împăratul lui Israel ar fi trebuit adus la pocăinţă şi să renunţe la planurile lui nelegiuite, care îndepărtau poporul de la adevărata închinare la Dumnezeu. Dar el şi-a împietrit inima şi s-a hotărât să urmeze calea pe care şi-o alesese. {PR 102.3}
Până la sărbătoarea de la Betel, inimile izraeliţilor nu se împietriseră cu totul. Mulţi erau sensibili la influenta Duhului Sfânt. Domnul intenţionase ca aceia care făcuseră paşi repezi în apostazie să fie opriţi din calea lor înainte de a fi prea târziu. El trimise pe solul Său să întrerupă practicile idolatre şi să descopere împăratului şi poporului care aveau să fie efectele apostaziei. Despicarea altarului era un semn al dezaprobării lui Dumnezeu faţă de urâciunea care fusese comisă în Israel. {PR 102.4}
Domnul caută să mântuiască, nu să distrugă. El are plăcere să-i salveze pe păcătoşi. „Spune-le: Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului” (Ezechiel 33, 11). Prin avertizări şi îndemnuri, El îi cheamă pe cei neascultători să se întoarcă de la faptele lor rele, să se întoarcă la El şi să trăiască. El dă solilor Săi aleşi o îndrăzneală sfântă, ca aceia care ascultă să se teamă şi să fie aduşi la pocăinţă. Cât de categoric l-a mustrat omul lui Dumnezeu pe împărat! şi această fermitate era esenţială. În nici un alt mod nu puteau fi mustrate păcatele săvârşite. Domnul i-a dat slujitorului Său îndrăzneală, pentru ca impresia să dăinuiască asupra acelora care ascultau. Solii Domnului nu trebuie să se teamă niciodată de faţa omului, ci să stea neclintiţi pentru dreptate. Atâta vreme cât îşi pun încrederea în Dumnezeu, nu trebuie să se teamă; căci Acela care le dă însărcinarea le dă şi asigurarea protecţiei Sale. {PR 105.1}
După ce şi-a rostit solia, proorocul era gata să plece, când Ieroboam i-a zis: „Intră cu mine în casă, să iei ceva de mâncare, şi-ţi voi da un dar”. „Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: jumătate din casa ta să-mi dai, şi n-aş intra cu tine. Nu voi mânca pâine şi nu voi bea apă în locul acesta; căci iată ce poruncă mi-a fost dată, prin Cuvântul Domnului: «Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce».” (1 Împăraţi 13, 7-9). {PR 105.2}
Ar fi fost bine pentru prooroc, dacă s-ar fi ţinut de planul să se întoarcă în ludea fără întârziere. În timp ce călătorea spre casă pe alt drum, el a fost întâmpinat de un om în vârstă, care pretindea a fi profet şi care l-a minţit pe omul lui Dumnezeu, spunând: „şi eu sunt prooroc ca tine; şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi a zis: «Adu-l în casă cu tine, ca să mănânce pâine şi să bea apă».” Din nou a fost repetată minciuna, şi invitaţia a fost adresată, până ce omul lui Dumnezeu a fost convins să se întoarcă. {PR 106.1}
Din cauză că proorocul cel adevărat şi-a îngăduit să meargă pe o cale contrară datoriei, Dumnezeu a îngăduit ca el să sufere pedeapsa neascultării. Pe când el şi acela care-l invitase să se întoarcă la Betel stăteau împreună la masă, inspiraţia Celui Atotputernic a venit asupra proorocului fals „şi el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din ludea, zicând: «Aşa vorbeşte Domnul: Pentru că nu ai ascultat porunca Domnului şi nu ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău … trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi».” (Vers. 18-22). {PR 106.2}
Această profeţie cu privire la soarta sa a fost curând împlinită cuvânt cu cuvânt. „şi după ce a mâncat pâine şi a băut apă, proorocul pe care-l întorsese şi-a pus şeaua pe măgar. Omul lui Dumnezeu a plecat şi s-a întâlnit pe drum cu un leu care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el, şi leul stătea şi el lângă trup. şi nişte oameni care treceau pe acolo, au văzut trupul întins în drum … şi au spus lucrul acesta, la venirea lor în cetatea în care locuia proorocul cel bătrân. Când a auzit lucrul acesta, proorocul care îl întorsese de pe drum pe omul lui Dumnezeu a zis: Este omul lui Dumnezeu, care nu a ascultat de porunca Domnului” (Vers. 23-26). {PR 106.3}
Pedeapsa care a căzut peste solul necredincios a fost încă o dovadă cu privire la adevărul profeţiei rostite asupra altarului. Dacă, după ce nu a ascultat de Cuvântul Domnului, proorocului i s-ar fi îngăduit să meargă în siguranţă, împăratul ar fi folosit acest fapt ca încercare de a-şi justifica propria lui neascultare. În despicarea altarului, în uscarea braţului şi în soarta grozavă a aceluia care a îndrăznit să nesocotească porunca expresă a lui Iehova, Ieroboam ar fi trebuit să discearnă dezaprobarea grabnică a unui Dumnezeu insultat, şi aceste judecăţi ar fi trebuit să-l avertizeze să nu stăruie în fărădelege. Dar, departe de a se pocăi, „Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăşi preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot ai înălţimilor. şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pământului” (1 Împăraţi 13, 33.34; 14, 16) {PR 107.1}
Spre încheierea unei domnii agitate, care a durat douăzeci şi doi de ani, Ieroboam a avut de făcut faţă înfrângerii dezastruoase în războiul cu Abia, succesorul lui Roboam. „Ieroboam n-a mai avut puterea pe vremea lui Abia, şi Domnul l-a lovit şi a murit” (2 Cronici 13, 20). {PR 107.2}
Apostazia introdusă în timpul domniei lui Ieroboam s-a accentuat din ce în ce mai mult, până când, în cele din urmă, a avut ca rezultat ruina totală a împărăţiei lui Israel. Chiar înainte de moartea lui Ieroboam, bătrânul prooroc din şilo, care cu mulţi ani înainte prezisese înălţarea lui Ieroboam pe tron, declara: „Domnul va lovi pe Israel, şi Israel va fi ca o trestie clătinată de ape; va smulge pe Israel din această ţară bună, pe care o dăduse părinţilor lor, şi-i va împrăştia dincolo de Râu, pentru că şi-au făcut idoli, mâniind pe Domnul. Vă părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe care le a făcut Ieroboam şi care a târât şi pe Israel ”(1 Împăraţi 14, 15.16). {PR 107.3}
Cu toate acestea, Domnul nu l-a părăsit pe Israel, fără ca mai înainte să facă tot ce putea fi făcut pentru al aduce înapoi la ascultarea de El. De-a lungul anilor lungi şi întunecaţi, când conducător după conducător s-a ridicat sfidând cu îndrăzneală cerul şi l-a condus pe Israel din ce în ce mai adânc în idolatrie, Dumnezeu a trimis solie după solie către poporul Său abătut. Prin proorocii Săi, le-a dat toate ocaziile să oprească valul de apostazie şi să se întoarcă la El. În anii care au urmat dezbinării împărăţiei, aveau să trăiască şi să lucreze Ilie şi Elisei şi să fie auzite în ţară apelurile mişcătoare ale lui Osea, Amos şi Obadia. Niciodată împărăţia lui Israel n-a fost lăsată fără mărturia nobilă a puterii extraordinare a lui Dumnezeu de a salva din păcat. Chiar şi în ceasurile cele mai sumbre, unii aveau să rămână credincioşi Conducătorului lor divin şi în mijlocul idolatriei aveau să trăiască fără pată înaintea unui Dumnezeu sfânt. Aceşti credincioşi erau socotiţi ca făcând parte din rămăşiţa evlavioasă, prin care planul cel veşnic al lui Iehova avea să fie în cele din urmă adus la îndeplinire. {PR 108.1}